Un bărbat și-a sunat fosta iubită de 1.000 de ori. A fost reținut de polițiști

Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ

Un bărbat din Argeș a fost reținut de polițiști după ce și-a sunat iubita de peste 1.000 de ori în două luni, dar a și urmărit-o și amenințat-o. 

Un bărbat de 41 de ani a fost reținut în Argeș, după ce, în două luni, și-a sunat fosta iubită de peste 1.000 de ori, a urmărit-o și amenințat-o. Piteșteanul a mai fost reținut în iunie pentru că ar fi lovit femeia, iar în octombrie a primit ordin de protecție, scrie Mediafax. 

Polițiștii din Pitești anunță că au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 41 de ani, din Pitești, bănuit de hărțuire și amenințare. Din cercetări s-a stabilit că, în perioada septembrie-octombrie a.c., bărbatul ar fi urmărit și supravegheat atât locuința, cât și locul de muncă sau alte locuri frecventate de către fosta iubită, respectiv a sunat-o în mod repetat, de peste 1.000 de ori, iar prin frecvență și conținut i-ar fi provocat o stare continuă de temere și ar fi amenințat-o cu moartea.

Ordin provizoriu împotriva bărbatului 

Piteșteanul va fi prezentat miercuri Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Același bărbat a mai fost reținut în iunie, pentru 24 de ore, bănuit de tâlhărie, lipsire de libertate în mod ilegal și loviri sau alte violențe.

Ulterior, persoana vătămată și-a retras plângerea cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire. De asemenea, în 13 octombrie a.c., polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, ca urmare a sesizării femeii că a fost amenințată cu moartea în zilele de 10 și 12 octombrie a.c.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel