Un bărbat din Olt a fost arestat preventiv după ce a incendiat casa mamei sale

FOTO: Freepik @fabrikasimf
FOTO: Freepik @fabrikasimf

Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, s-ar fi certat cu mama sa, acesta fiind motivul pentru care i-a incendiat locuința.

Un bărbat de 46 de ani a fost arestat preventiv după ce, pe fondul unor discuții în contractoriu cu mama sa, i-ar fi incendiat casa în care aceasta locuia, în comuna Schitu din județul Olt, au informat polițiștii din Olt, scrie Agerpres.

”Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că un bărbat de 46 de ani, din municipiul Slatina, pe fondul unor discuţii contradictorii cu mama sa, ar fi incendiat locuinţa acesteia din comuna Schitu.

În urma evenimentului, nu au existat victime omeneşti, fiind produse doar pagube materiale. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, cercetările fiind continuate în vederea documentării activităţii infracţionale şi dispunerii măsurilor legale”, au precizat reprezentanţii IPJ Olt.

Bărbatul cercetat în cauză a fost reţinut de poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 8 Perieţi, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina. El a fost prezentat, luni, Judecătoriei Slatina, care a dispus faţă de acesta măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Anchetatorii fac precizarea că, ”pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de pocedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, transmite presa locală.

Citește și: Decizie Judecătoria Ploiești cu privire la arestul preventiv al administratorilor Fermei Dacilor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel