Un bărbat din municipiul Fetești a decedat în timp ce încerca să construiască o bombă.
"În cursul nopţii trecute, poliţiştii au fost sesizaţi, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că din locuinţa unui bărbat, de 44 de ani, din municipiul Feteşti, iese fum urmare a unui zgomot puternic, iar acesta este inconştient. La faţa locului, s-a deplasat cu operativitate o echipă complexă de poliţişti, pompieri, jandarmi şi medici, care au constatat decesul bărbatului, iar în interiorul locuinţei au identificat mai multe obiecte susceptibile a conţine materiale pirotehnice şi explozive", se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Ialomiţa.
Conform surselor citate, în urma cercetării la fața locului, au fost identificate și ridicate în siguranță articole pirotehnice și elemente de muniție, care urmează să fie expertizate. Surse judiciare au confirmat pentru Agerpres că bărbatul încerca să construiască o bombă.
Investigația este condusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, iar în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru omor, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, și nerespectarea regimului materiilor explozive.
Pentru ridicarea și investigarea în siguranță a materialelor explozive, s-a beneficiat de sprijinul Serviciului Pirotehnic din cadrul Brigăzii Antitero a Serviciului Român de Informații.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu