Un bărbat din Arad, bănuit că a ars 130 de hectare de pădure, identificat după un an

Un bărbat de 56 de ani din localitatea Sălciua, bănuit că a provocat un incendiu în urma căruia au ars 130 de hectare de pădure, cauzând un prejudiciu de peste 890.000 de lei, a fost identificat de poliţişti la aproape un an de la comiterea faptei. Poliţiştii din Sălciua l-au identificat marţi pe localnicul care ar fi provocat incendiul din noiembrie 2018 şi îl cercetează pentru distrugere din culpă, a transmis, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

'În urma investigaţiilor efectuate şi audierii mai multor persoane, în sarcina persoanei cercetate s-a reţinut faptul că, în dimineaţa zilei de 4 noiembrie 2018, s-ar fi deplasat în locul numit Măgură, situat pe raza comunei Sălciua, unde ar fi incendiat mai multe resturi vegetale de pe un teren cu fânaţ şi ar fi lăsat nesupravegheat focul care, ulterior, s-a extins la pădure, fiind afectate 130 de hectare. Paguba produsă a fost evaluată la suma de 896.840 lei', se arată într-un comunicat.

De asemenea, potrivit sursei citate, poliţiştii au stabilit că incendiul, scăpat de sub control, a afectat şi 5 hectare de litieră de pădure, dar şi mai multe terenuri aparţinând unei asociaţii de crescători de animale care, din cauza acestui fapt, nu au mai putut beneficia de subvenţii oferite de stat, în valoare de 21.700 de lei. Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel