Un bărbat beat s-a tăiat cu cuțitul după ce polițiștii nu l-au mai lăsat să vândă zarzavat

Foto ilustrativ / Imagine de Gerd Altmann de la Pixabay
Foto ilustrativ / Imagine de Gerd Altmann de la Pixabay

Un bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice a făcut scandal și s-a tăiat cu un cuțit, în fața Primăriei Ploiești, după ce polițiștii nu l-au mai lăsat să vândă zarzavat unde dorea el. 

A fost scandal în fața Primăriei Ploiești. Un bărbat fără adăpost, ce ar fi venit din Galați, a cerut să discute cu primarul orașului, nemulțumit de faptul că Poliția Locală nu l-a mai lăsat să vândă zarzavat pe o stradă. După ce a amenințat că se mutilează cu cuțitul, s-a tăiat în zona pieptului. 

Bărbatul a fost amendat de polițiștii locali din Ploiești pentru că, în timp ce vindea zarzavat, consuma și băuturi alcoolice pe strada George Coșbuc. Oamenii legii l-au îndrumat să-și continue activitatea la tarabele sociale din Piața Centrală. 

Câteva ore mai târziu, bărbatul a venit la Primăria Ploiești și a cerut să vorbească cu primarul, amenințând că, în caz contrar, se va automutila cu cuțitul pe care îl avea în mână. Potrivit martorilor, acesta voia să-i solicite primarului să-l lase să-și vândă zarzavaturile pe strada George Coșbuc.

Directorul Poliției Locale Ploiești, Adrian Vaida, a declarat că bărbatul s-a tăiat superficial în zona pieptului folosind un cuțit cu lama de aproximativ 10 cm.

Angajații de la paza primăriei l-au dezarmat și au solicitat intervenția mascaților. La fața locului a intervenit și un echipaj SMURD, dar bărbatul a refuzat transportul la spital și a fost predat polițiștilor de la Secția nr. 1 Poliție Ploiești.

Pentru scandalul de la Primăria Ploiești, s-a mai ales cu o amendă, scrie ziarulincomod.ro.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy