Un avion din Marea Britanie a aterizat în Suedia, deşi este INTERZIS. "Am fost luaţi prin surprindere"

Un avion britanic de pasageri a aterizat sâmbătă în Suedia, cu persoane la bord, în pofida interdicţiei temporare impuse recent împotriva unor astfel de zboruri dinspre Regatul Unit, a anunţat poliţia suedeză.

Zborul companiei British Airways avea 33 de pasageri la bord, printre care 29 de cetăţeni suedezi şi patru finlandezi, a precizat cotidianul Svenska Dagbladet.

"Am fost luaţi prin surprindere", a declarat şeful poliţiei suedeze de frontieră Patrik Engstrom pentru cotidianul citat. Engstrom a spus că poliţia a inspectat avionul după ce acesta a aterizat pe aeroportul Arlanda din Stockholm şi că nu se aştepta să găsească vreun pasager.

Pasagerilor suedezi li s-a permis cu toate acestea să debarce, iar Agenţia de Sănătate Publică a Suediei le-a cerut să se testeze şi autoizoleze. Niciunul dintre ei nu prezenta simptome de COVID-19.

De asemenea, cetăţenilor finlandezi, printre care câţiva copii mici, li s-a permis să-şi continue drumul spre Finlanda.

Incidentul a fost atribuit unei "neînţelegeri", a declarat un purtător al Agenţiei Suedeze pentru Transport pentru postul SVT, adăugând că agenţia a contactat compania aviatică, agenţia omoloagă britanică şi clarifică regulile ce trebuie respectate pentru a evita ca situaţia să se repete.

Suedia a introdus recent o interdicţie pentru zborurile de pasageri dinspre Regatul Unit până în seara de Revelion inclusiv. Interdicţia nu vizează zborurile comerciale şi medicale, existând excepţii şi pentru urgenţele de familie.

Un prim caz de contaminare cu noua tulpină de coronavirus care circulă în Regatul Unit a fost detectat în Suedia, au anunţat sâmbătă autorităţile sanitare suedeze. Noua tulpină a fost detectată la o persoană care a călătorit şi s-a întors în Suedia din Regatul Unit, a anunţat Agenţia de sănătate publică suedeză într-un comunicat. Este vorba de "un prim caz izolat" în Suedia, scrie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel