Un armistiţiu între Israel şi Hamas ar putea fi decis în 24 de ore! Merkel cere noi eforturi

Angela Merkel
Angela Merkel

Un armistiţiu între Israel şi grupurile islamiste din Fâşia Gaza ar putea fi decis în următoarele 24 de ore.

Un armistiţiu între Israel şi grupurile islamiste din Fâşia Gaza ar putea fi decis în următoarele 24 de ore, afirmă surse citate de presa israeliană, în timp ce Angela Merkel, cancelarul Germaniei, s-a declarat favorabilă contactelor indirecte cu organizaţia fundamentalistă Hamas.

Oficiali israelieni au confirmat, joi, că negocierile au avansat şi că în următoarele 24 de ore ar putea fi decis un armistiţiu între organizaţia islamistă Hamas, care deţine controlul asupra teritoriului palestinian Fâşia Gaza, şi Guvernul Israelului, informează site-ul News.Walla.co.il şi cotidianul Times of Israel.

Anterior, un reprezentant al mişcării Hamas a declarat pentru CNN că s-ar putea ajunge la un armistiţiu în următoarele 24-48 de ore.

Ministrul german de Externe, Heiko Maas, s-a deplasat joi în Israel şi în Cisiordania. Heiko Maas a condamnat atacurile „inacceptabile" împotriva Israelului, dar a pledat pentru intensificarea eforturilor în scopul ajungerii la un armistiţiu.

Merkel, declarații

La rândul său, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, s-a declarat favorabilă contactelor indirecte cu organizaţia islamistă Hamas, în cadrul eforturilor diplomatice.

„Nu pot fi contacte directe, dar sigur că mişcarea Hamas trebuie implicată într-un mod sau altul, deoarece fără Hamas nu poate exista acord de încetare a focului", a afirmat Angela Merkel, potrivit cotidianului Le Figaro, notează Mediafax.

Între timp, atacurile continuă

Armata israeliană a continuat să atace, în ultimele 12 ore, poziţii islamiste din Fâşia Gaza, inclusiv tuneluri utilizate de combatanţii care lansează rachete spre Israel. De asemenea, organizaţiile militante Hamas şi Jihadul Islamic au reluat, joi dimineaţă, atacurile cu rachete spre Israel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel