Un alt urs a fost accidentat de o mașină - UPDATE

Urs accidentat mortal. Foto: IPJ Mureș.
Urs accidentat mortal. Foto: IPJ Mureș.

Un alt urs a fost accidentat de către un autoturism. Incidentul a avut loc în județul Mureș. 

UPDATE 2: Ursul este în viață, a fost tranchilizat și a fost transportat la Grădina Zoologică din Târgu Mureș. Autoturismul implicat în accident este înmatriculat în București. Doi pasageri, nu au fost răniți, dar autoturismul a fost avariat, precizează biroul de presă al Instituției Prefectului Județul Mureș.

UPDATE 1: În urma accidentului din această seară dintre localitățile Găești și Bălăușeri, prefectul județului Mureș, Mircea Dușa, a dispus declanșarea procedurilor imediate de intervenție la fața locului, atât pentru protejarea populației, reducerea pagubelor, cât și pentru salvarea ursului, întrucât, din primele informații, ursul era în viață la momentul sesizării.

Intervin reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Garda de Mediu, Agenția pentru Protecția Mediului și membrii comitetului local pentru situații de urgență.

La fața locului s-a deplasat și reprezentantul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Mureș care, însoțit de medicul veterinar din zonă, evaluează starea ursului. În paralel, la locul accidentului s-a deplasat și o echipă de la Grădina Zoologică din Târgu Mureș, dotați cu o cușcă specială, în cazul în care ursul poate fi salvat.
 

- Știrea inițială -  

Un alt urs a fost lovit în această seară de mașină. În urma impactului violent animalul a decedat pe loc. 

”Un urs a fost lovit de mașină în localitatea Găiești (Acățari) pe E60. Din primele informații ursul este decedat și se află în afara părții carosabile”, susțin reprezentanții ISU Mureș. 

Un echipaj de poliție a intervenit imediat la fața locului și se fac cercetări pentru a vedea exact împrejurările în care s-a produs accidentul. 

De asemenea, o ambulanță a fost trimisă la locul accidentului, dar nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel