Un alt camion de terapie intensivă este trimis în curtea unui spital din țară

După ce un camion de terapie intensivă mobilă a fost trimis în curtea Spitalului Județean din Ploiești, mâine va ajunge o astfel de autospecială și în județul Timiș. 

Tot mai multe spitale din țară raportează faptul că nu mai pot primi pacienți cu coronavirus, iar secțiile de ATI se aglomerează pe zi ce trece. Așa se întâmplă și la Timiș, acolo unde autoritățile au decis să trimită un camion de terapie intensivă în curtea spitalului județean. 

”Pentru coordonarea eficientă a intervențiilor privind cazurile de îmbolnăvire cu noul coronavirus SARS CoV-2 la nivelul județului Timiș, începând de mâine, 16.07.2020, prin grija Ministerului Afacerilor Interne, a Departamentului pentru Situații de Urgență și a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Banat" al județului Timiș va intra o unitate de terapie intensivă mobilă cu 12 paturi.

Pe lângă cele 12 paturi, autospeciala este dotată cu toate echipamentele necesare pentru o secție de terapie intensivă, respectiv ventilatoare, monitoare și injectomate. Unitatea de terapie intensivă va fi pusă la dispoziția unităților sanitare din județ, în funcție de solicitările și nevoile acestora”, se arată într-un comunicat de presă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel