Umilință pentru olimpici la o festivitate de premiere din Gorj. Părinte: Bătaie de joc

locul 1
locul 1

Trei luptători legitimați la Clubul Sportiv Școlar Târgu-Jiu, medaliați cu aur, argint și bronz la un campionat de lupte libere, spun că au fost „umiliți" la o festivitate de premiere a olimpicilor. Cei 3 au fost nevoiți să plece din sală, după ce au fost anunțați că nu se află pe liste.

Cei trei luptători legitimați la Clubul Sportiv Școlar Târgu-Jiu au fost medaliați cu aur, argint și bronz, în aprilie, la finala Campionatului Național Școlar de lupte libere, desfășurată la Sfântu Gheorghe.

Premierea elevilor care au obținut rezultate deosebite, în anul școlar 2018-2019, la olimpiadele și concursurile naționale, a avut loc la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu" din Târgu-Jiu, fondurile fiind alocate din bugetul local al municipiului.

La evenimentul organizat în săptămâna în care se desfășoară Zilele Orașului la Târgu-Jiu au fost invitați peste 60 de tineri


Cei trei luptători legitimați la Clubul Sportiv Școlar Târgu-Jiu s-au învoit de la ore, după ce au fost anunțați de profesori că au fost invitați de un inspector din cadrul ISJ Gorj la festivitatea de premiere și s-au aflat câteva minute printre ceilalți olimpici, însă în scurt timp au fost rugați să plece pentru că nu sunt pe liste.

Primarul municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că a fost vorba despre o eroare de comunicare, deoarece nu există cadru legal ca Palatul Copiilor și Clubul Școlar Sportiv să fie premiați de Primărie.

„Liceele și colegiile din Târgu-Jiu funcționează pe o anumită lege, iar cluburile sportive și palatele copiilor funcționează după o altă lege, ele sunt în momentul de față în directa coordonare a ministerului de resort, a Ministerului Educației. (...) Dar ca să nu dezavantajăm pe nimeni, pentru clarificarea juridică a acestei probleme, vom înainta o documentație către Ministerul Finanțelor și către Ministerul Învățământului și, în condițiile în care vom primi un răspuns favorabil, adică răspunsul să confirme faptul că putem premia și de la CSS sau de la Palatul Copiilor, din acel moment vom face premierea și pentru acești copii minunați. Nu i-am exceptat pentru că nu au rezultate deosebite sportive, sunt rezultate excepționale pe care le obțin acești copii, însă trebuie să primim o clarificare, să ne spună dacă pe legea pe care funcționează ei putem să facem aceste premieri. Inspectoratul școlar, prin inspectorul de specialitate, am înțeles, i-a invitat. Noi am făcut invitațiile prin Primărie (...) dar nu este nimic pierdut, pentru că noi premieri vom face pe toată perioada anului 2019, pentru toate olimpiadele, pentru că mai sunt olimpiade naționale în desfășurare. Noi am păstrat suma necesară pentru a putea premia toți copiii și ne-am bucura să premiem și copiii de la CSS sau de la Palatul Copiilor", a spus Romanescu.

Tatăl unuia dintre cei trei copii a răbufnit, în momentul în care și-a văzut băiatul cu ochii în lacrimi. Tatăl olimpicului Radu Istratie, medaliat cu bronz, cere explicații pentru situația creată.

„Este o bătaie de joc. Confuzie este când anunți astăzi și te duci în zece minute, într-o oră sau în trei. Înainte cu o zi feliciți directorii școlilor copiilor,, inclusiv pe directorul de la Țicleni, care este directorul copilului meu la școală, l-a felicitat. Ne-am dus la Târgu-Jiu, au băgat copiii în spate, deci după ce am dat mâna cu domnul Romanescu, am dat toți mâna, copiii în spate, la premiere. După o jumătate de oră i-au scos afară ca pe niște gunoaie. Cum vor ei să ajungem la performanță? Așa se poate face o performanță sau bătaie de joc? Copilul acela l-ai terminat. Și nu e prima dată. Copilul meu este vicecampion național al României la cadeți. Atunci când trebuia să-i premieze a spus că nu-i premiază, că trebuie să-i premieze federația, că ei premiază copiii care țin de Ministerul Educației, acum a dat vina că nu, păi cum? Copilul meu a luat bronzul la naționalele școlare, la Sfântu Gheorghe. Eu pe diplomă nu văd că scrie Ministerul Sportului, ca să mai aibă motive de minciuni domnul inspector care, după această situație, începuse să-l amenințe pe antrenorul copiilor că-l dă afară. Își bat joc. Pe diplomă scrie Ministerul Educației Naționale, Campionatul Național Școlar, faza finală. Eu sunt sportiv, pe mine nu mă pot minți. Fiul meu este elev la Liceul Tehnologic Țicleni. Au plecat plângând toți. Nici nu s-au dus la antrenamente în ziua aceea. (...) Nu e vorba de bani. Mai sunt și luați la mișto. Și-au dat seama că au greșit și i-au chemat înapoi, după ce i-au dat afară, să le dea o gentuță. Copilul meu face naveta, se duce la antrenamente", a declarat, pentru MEDIAFAX, Florentin Istratie, tatăl elevului care a obținut medalia de bronz.

Inițial, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Gorj au spus că regretă situația creată și vor face verificări în acest caz.


„Vom analiza cu atenție situația, lista oficială ștampilată și semnată pe care am înaintat-o Primăriei Târgu-Jiu. Vom analiza și informația conform căreia elevii au fost invitați acolo de către domnul inspector școlar. Este regretabil și ne pare rău, regretăm că au fost invitați acolo și nu s-au regăsit printre cei care au urcat pe scenă, dar suntem convinși că putem remedia aceste lucruri. În ceea ce privește premierea de la primărie, o bună parte dintre elevii premiați și la alte competiții vor fi premiați și înainte de Crăciun, într-o altă festivitate. Va urma o nouă premiere și sigur putem remedia situația. Este regretabil și ne cerem scuze pentru incidentul creat", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj.

Ulterior, aceasta a revenit asupra declarației: „Am vorbit cu domnul inspector general adjunct. Unitățile conexe, Palatul Copiilor și Clubul Școlar Sportiv, care se află în subordinea Consiliului Județean, nu pot fi premiate, nu există cadru legal să fie premiați de Primăria Târgu-Jiu. Prin urmare, ei nu se află pe aceste liste ale premianților. Pe de altă parte, elevii respectivi nu au fost informați, invitați să fie acolo, de către inspectorul școlar sau de către conducerea instituției sau de către primărie. Se pare că au venit acolo la sugestia unui cadru didactic din Clubul Școlar Sportiv. Acestea sunt informațiile pe care le avem noi", a mai declarat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel