UMF Carol Davila, cazare cămin. Criterii şi condiţii

Criterii şi Condiţii privind cazarea în Căminele Studenţeşti ale UMF"Carol Davila" în anul universitar 2018-2019.

Pentru anul universitar 2018-2019, Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" - Bucureşti pune la dispoziţia studenţilor săi, prin cele11 cămine studenţeşti, dispuse în (Campus Universitar Regie şi Grozăveşti-7, respectiv 3, în Grozăveşti şi unul în P-ţa Rosseti), un total de 3.224 locuri de cazare, număr ce acoperă peste 90% din totalul solicitărilor depuse de către studenţii UMF.

Potrivit criteriilor de alocare a spaţiilor locative către studenţii UMF, singura categorie care beneficiază de gratuitate o reprezintă cea a studenţilor care sunt orfani de ambii părinţi şi cei ai căror părinţi sunt cadre didactice, dar doar în limita locurilor disponibile din căminele A2-Regie şi E-Grozăveşti.

Criteriile de cazare pentru studenţii admişi în sesiunea Iulie 2018:

1. Studenţii orfani de ambii părinţi sau de un părinte;
2. Probleme sociale;
3. Punctajul obţinut la examenul de admitere;
4. Studenţii ai căror părinţi sunt cadre didactice.

Pentru anii II - VI a fost depus un nr. de 3100 solicitări de cazare. Capacitatea de cazare (anii II - VI) este de 3024 locuri, în timp ce pentru studenţii de anul I, numărul solicitărilor se ridică la 340, pentru un disponibil locativ de 200, repartizarea făcându-se în baza criteriilor cuprinse în metodologia de cazare aprobată de către Consiliul de Administraţie al UMF.

Criteriile de cazare pentru anii II - VI sunt următoarele:

1. Opţiunea de a rămâne în continuare în aceeaşi cameră;
2. Mutările din cadrul aceluiaşi cămin, in funcţie de medie;
3. Mutările între cămine, in funcţie de medie;
4. Intrări în cămin (din gazdă), au prioritate cazurile sociale.

Condiţii cămine:

Căminele U1 - U6 - tip garsonieră, normate cu 3 locuri în cameră, grup sanitar şi bucătărie proprie;

Căminele B1 - B2 - normate cu 2 locuri în cameră, grup sanitar propriu;

Căminul E - normat cu 2 locuri, cu grup sanitar comun;

Căminul A2 - normat cu 3 locuri, cu grup sanitar comun;

Căminul Bolintineanu - normat cu 2 şi 3 locuri, grup sanitar comun.

Investiţii pentru anul universitar 2018-2019:

- Reabilitare şi modernizare Cămin U4, dotare cu mobilier;
- Modernizarea şi dotarea cantinei cu aparatură nouă.

În ceea ce priveşte stadiul actual al lucrărilor de renovare ce vizează Căminul U4 din Campusul Universitar Regie, potrivit clauzelor contractuale, finalizarea acestora are ca termen data-21 septembrie 2018, ceea ce nu va afecta procesul de cazare a studenţilor.

"Sunt convins că termenul de finalizare a lucrărilor în ceea ce priveşte renovarea căminului studenţesc U4 din Regie va fi respectat, pentru ca la data stabilită , 28 septembrie, toţi studenţii să beneficieze de cele mai bune condiţii" a declarat prof.dr. Viorel Jinga , prorector - relaţii cu studenţii -UMF 'Carol Davila'. Acesta a ţinut să precizeze că "pentru noul an universitar , toate căminele studenţeşti ce aparţin UMF se află într-o stare bună, superpozabilă centrelor universitare din ţară".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel