Ultima gardă de corp a lui Ceaușescu, detalii neștiute de la Revoluție. Cine a tras din elicopter

Iată un material inedit despre Aurel David, ultima gardă de corp a lui Nicolae Ceaușescu, cu detalii neștiute de la Revoluție.

Pe 10 mai 1994, când a fost audiat de Comisia Senatorială de investigare a evenimentelor din decembrie 1989, maiorul Aurel David era reintegrat în SRI. Fusese garda de corp care l-a însoțit pe Ceaușescu de la Cabinetul 1, la elicopterul franțuzesc "Delfin 365 VIP", care a decolat de pe clădirea CC, citează Mediafax.

Din gardă de corp la Ceaușescu, inculpat

Unitatea de Securitate și Gardă, sau Direcția a V-a a Securității a purtat un indicativ parcă anume ales – UM 0666. Aurel David, născut în comuna Năpradea, din Sălaj, un loc frumos din ținuturile Chioariului, străjuit într-o parte de apele Someșului iar din cealaltă de Cetatea lui Pintea din Cheud, a făcut ca apele destinului său să curgă departe de aceste locuri și să-l aducă la București, ca ofițer în această unitate de elită a Securității. A fost alegerea sa ca, după absolvirea Liceului Militar Nicolae Bălcescu din Sibiu în 1973, să îmbrățișeze cariera de ofițer de securitate.

Dosarul său impecabil din punctul de vedere al regimului, aptitudinile și nu în ultimul rând înfățișarea plăcută l-au adus imediat după intrarea în Securitate în postura de a deveni ofițer în garda cuplului Ceaușescu, la numai 23 de ani. Vreme de trei ani a îndeplinit această funcție, după care a fost promovat și mutat (după absolvirea la "fără frecvență" a Facultății de Istorie de la Universitatea București) la Serviciul 2 "însoțitori demnitari", pentru a reveni apoi ca gardă personală a lui Nicolae Ceaușescu, din 1980 și până în 22 dcembrie 1989, la ora 12 și 6 minute, cînd elicopterul supraîncărcat (în el erau, pe lîngă cei doi piloți, dictatorul, Elena. Bobu, Manea Mănescu și două gărzi de corp) a decolat greu de pe clădirea Comitetului Central.

Pedeapsă de până la 10 ani

După Revoluție a fost arestat, fiind trimis în judecată la 1 martie 1990, alături de alți trei colegi ai săi din unitatea de Securitate și Gardă, mai întâi acuzat ca terorist, apoi cu încadrarea schimbată în "favorizarea infractorului", riscând o pedeapsă de până la 10 ani. La fel ca și colegii săi. Ofițerul Paulică Tănasi a fost acuzat că a semnalizat cu un cearșaf alb locul de aterizare a elicopterului, Florian Raț și Marian Rusu că l-au însoțit pe dictator în aparatul de zbor, iar David că l-a însoțit pe Ceaușescu și a protejat fuga acestuia, deși primii revoluționari își făcuseră apariția pe acoperiș.

Pe toți i-a salvat, nu în ultimul rând, depoziția lui Aurel David la proces, din care citez: „Am fost arestat în ziua de 24 decembrie 1989, cu o învinuire foarte gravă: criminal şi terorist! Asta la simpla pronunţare a cuvintelor de prezentare la raport: sunt maiorul David, din Direcţia a V-a. După un calvar care a durat 5 zile, în care am fost ţinut legat 24 de ore pe burtă, cu mîinile la spate, am fost transportat, legat cu frînghii la picioare, de mîini şi de gît, în subsolul de la Ministerul Apărării Naţionale. Apoi, într-o maşină de carne, am fost dus în unul din forturile din apropierea Bucureştiului, la Ştefăneşti. În ziua de 28 decembrie am fost adus la Direcţia cercetări penale, de la sediul Poliţiei Bucureşti, unde s-a demonstrat, cu toată strădania domnilor procurori Joarză şi Pantea, că acuzaţia adusă nu are niciun temei legal. Apoi mi s-a pus în seamă o altă infracţiune pe care aş fi săvârşit-o: favorizarea fugii celor doi Ceauşescu. Domnii procurori care m-au anchetat mi-au reproşat: Asta ţi-ai găsit să faci? I-ai lăsat să fugă, deci ai împiedicat pe revoluţionari să-i prindă".

Studile lui Aurel David. "Nu mă consider vinovat"

"În timpul instrucţiei acestui proces, mi s-au spulberat îndoielile asupra vinovăţiei mele. Mă întreb dacă prin ceea ce am făcut eu am contribuit în mod decisiv la fugă. Oare acelor revoluţionari le-a fost frică de un singur om, cu o armă într-o mână şi cu cealaltă ridicată în sus, din moment ce ei au avut acel curaj fantastic, de a pătrunde în sediul fostului CC, dezarmând chiar ofiţerii de Securitate? Nu mă consider vinovat. Nu vreau să mă disculp. Sînteţi singurii în măsură să judecaţi faptele mele. Vreau, domnule preşedinte, să vă privesc în ochi cu aceiaşi demnitate de militar şi de om, cu care am privit viaţa şi profesia pe care am avut-o. Considerându-mă încă o dată nevinovat, aş vrea, indiferent de hotărârea pe care o veţi lua, să văd dacă dumneavoastră ne veţi putea privi în ochi cu conştiinţa curată, să văd dacă aveţi acest curaj, să faceţi o justiţie adevărată". Se vede că lui Aurel David, gardă de corp a lui Ceaușescu, nu i-au stricat studiile la Facultatea de Istorie.

"CC-ul era straşnic apărat, la fiecare geam era un post cu arma şi muniţie"

"Eu în zilele de serviciu făceam gardă în faţa Cabinetului 1", își amintea maiorul David în fața Comisiei Senatoriale de anchetă în luna mai a anului 1994. Securiștii din gardă lucrau în schimburi de 24 de ore, alternate cu o zi liberă. Dar din 16 decembrie 1989, maiorul David a lucrat "în grupa de serviciu" și a rămas în post "pentru că s-a primit ordin de dublare a posturilor de gardă". Nu știa și nici nu trebuia să-l intereseze ce se întîmpla în țară: "conform ordinelor şi regulamentelor Direcției a V-a, obligaţia de serviciu, misiunea mea era să apăr viaţa preşedintelui. Modul de acţionare diferea de la caz la caz. Ne gîndeam la atentate (în instrucţiuni erau prevăzute aceste situaţii), Era o secretizare pe compartiment, aşa că nici măcar eu nu am fost informat despre ce se întîmplă în ţară", mai citează Mediafax.

Prieten cu şeful circulaţiei. Ce s-a întmplat la Timișoara în 1994

A asistat deci impasibil la tot acel du-te vino de la cabinetul lui Ceaușescu, alertat de începutul tulburărilor de la Timișoara. Abia în 17 a fost acasă, iar în 18 și 19 a rămas mobilizat la domiciliu, pentru că Ceaușescu se afla în Iran. La întoarcerea acestuia pe 20 decembrie, garda sa de corp Aurel David a fost cel care l-a preluat de la aeroport, însoțindu-l pînă în clădirea Comitetului Central.

Pentru securiștii din garda personală a lui Ceaușescu (Serviciul I din Direcția a V-a) aflați însă la post, cele întâmplate la Timișoara nu mai erau un secret, așa cum o mărturisea în fața Comisiei Senatoriale în februarie 1994 fostul comandant al acesteia, colonelul Nae Octavian, ședul ierarhic al maiorului David: "Eram prieten cu şeful circulaţiei, stăteam de vorbă. S-a transmis la radio (era miercuri seara, pe 20), noi deja ştiam ce s-a întâmplat la Timişoara, pentru că ne strînsese pe toţi şi ni s-a prelucrat; că s-au devastat magazine, au răsturnat maşinile de pompieri, că s-a intrat în sediul Comitetului Județean de partid, că a fost nevoie să se folosească armamentul. Ni s-a spus: cine nu poate face faţă, să ne spună. Miercuri adunări, dezaprobare".

Au văzut mitingul la TV

Abia a doua zi maiorul David a început să-și facă probleme: "în 21 am fost acasă, am văzut mitingul la TV. După miting, am fost sunat să mă prezint la reşedinţa de pe Primăverii. Aici s-au adunat cei de la tura liberă", unde s-au făcut ședințele de înfierare a "huliganilor" timișoreni și li s-a cerut celor din gardă care nu se simt în stare să facă față situației, să iasă la raport. N-a ieșit nimeni.

"De acolo am fost chemaţi la CC. În seara zilei de 21 decembrie eram chiar în această sală (se referă la sala de la Senat unde aveau loc audierile Comsisei – n.n.), cu mulţi ofiţeri din Direcția a V-a, era straşnic apărat sediul, la fiecare geam era un post de pază, cu arma şi muniţie. Nu am fost informaţi despre ce se întîmplă". Auzeau doar strigătele îndepărtare ale celor de la baricada de la Inter și răpăitul împușcăturilor. Așa că se aștepta la ce e mai rău.

Măcelul ce a urmat după focul de avertisment

Dar cu ochii lui a avut ocazia să vadă ce se petrece în stradă mai târziu, spre seară. "La orele 22,15, cu generalul Neagoe am fost în piaţa de la Intercontinental, pentru că s-a spus că Ceauşescu vrea să stea de vorbă cu doi dintre manifestanţi. La noi aveam pistolet Magnun, pumnal rabatabil şi staţie Motorola, iar în maşină aveam pistoale mitralieră şi pistolete Stecikin". A fost trimis acolo să-și însoțească șeful, pe generalul Neagoe, dar și pe șeful de cabinet al dictatorului, Constantin Manea, trimiși de Ceaușescu să vadă și să raporteze cum stau lucrurile. Celui din urmă nu-i venea parcă să creadă ce-i raportau Ion Dincă, Iulian Vlad și generalul Milea.

"În piaţă am văzut ce se întâmplă: era o baricadă de două camioane, mese, tineri pe baricade şi în faţa lor un cordon de militari ce executau foc de avertisment. Am văzut acolo ofiţeri de la USLA: pe colonelul Gheorghe Ardeleanu, maiorul Trosca. Au fost luaţi şi aduşi doi revoluţionari, un bărbat şi o femeie - dar spuneau că sînt beţi". Nu a mai apucat să vadă măcelul ce a urmat după focul de avertisment, sau nu a spus-o, cum nu se știe nici cine erau și ce s-a întîmplat cu cei doi tineri, considerați la un moment dat, cum menționa și secretarul personal al dictatorului, drept lideri ai baricadei și pe care Ceaușescu voia să-i vadă și să afle de la ei ce vor protestatarii. Arestarea lor nu a potolit spiritele, ci dimpotrivă, le-a întărîtat. În declarația sa, maiorul David menționează succint: "Am revenit în sediu CC, am spus celorlalţi ce se întîmplă în piaţă. Am încercat să ne odihnim". Era evident că nu va mai ajunge curînd acasă. Pentru ofițerii din Direcția a V-a de Securitate și Gardă era și ceasul examinării propriilor conștiințe și a cîmtăririi opțiunilor, Dar despre asta, Aurel David nu a spus nimic în fața comisiei. Conștiința era una și fișa postului cu totul alta.

Dimcă lui Ceaușescu: "muncitorii nu vin în sprijin, ci vin să ne dea jos"

"În 22 decembrie, ora 7, am intrat în tura de serviciu. Am fost repartizaţi pe posturi. Eu am primit post în faţa liftului la etajul I, în faţa Cabinetului 1. Am auzit prin staţie că se îndreaptă muncitori spre CC. S-a adus o staţie mare de 10 W, cu care se putea vorbi cu toate judeţele și alte staţii mai mici. Cred că Ceauşescu avea impresia că muncitorii vin în sprijinul lui". Iluzia nu a durat mult și s-a spulberat, lăsînd loc stupefacției și apoi celor mai negre temeri.

"Primul care i-a spus lui Ceauşescu că munciorii nu vin în sprijin, ci vin să ne dea jos a fost Dincă, cînd a venit de la Pipera şi a fost un şoc pentru Ceauşescu. Toţi ne-am gîndit că Ceauşescu o să-şi dea demisia, dar a urmat un du-te–vino, ofiţeri superiori cu hărţi: generalul Voinea (comandantul Armatei a I-a – n,n,) şi Eftimescu, care erau chemaţi des la Ceauşescu, să raporteze situaţia. Apoi o veste care a căzut ca un trăznet: a dispărut Mihai Hîrjeu în jur de ora 9, secretarul personal al Preşedintelui. S-a spus: Nu, Mihăiţă a trădat!". Ceaușescu nu putea să înțeleagă că nu e vorba de nicio trădare. Ci de faptul că umilința și disperarea românilor se transformase în revoluție.

Maiorul David înțelegea că se apropie sfârșitul

Foarte probabil, maiorul David înțelegea că se apropie sfârșitul, pentru că vedea zădărnicia ultimelor zbateri: "s-a convocat şedinţă după ședinţă cu membrii CpEx. Ofiţerii aşteptau ce se întîmplă, credeam că îşi va da demisia Ceauşescu. Dar s-a întîmplat aşa..." Niciunul din garda lui Ceaușescu nu își asuma vreun gest propriu de revoltă, fiind perfect conștienți de faptul că ar fi devenit victimă a propriilor colegi. "Apoi am aflat de la colegi că s-a sinucis generalul Milea. Milea a fost transportat la spital, apoi s-au întărit posturile de la etajul I. Situaţia a devenit tot mai tensionată. Ne întrebam cănd îşi va da demisia şi cine-i va spune ce se întîmplă în ţară. Apoi la 10,30 a apărut generalul Stănculescu în civil, cu piciorul în ghips şi peste el o pungă de nailon, însoţit de un tînăr înalt ca el, tot în civil. A ieşit din lift, m-a întrebat ce se întîmplă aici? A venit Curticeanu, i-a spus că-i căutat de Ceauşescu, dar a apărut Ceauşescu din cabinet şi l-a întrebat cât timp ţi-a trebuit să vii din Timişoara? Au intrat în cabinet. Apoi am auzit cînd Stănculescu i-a spus lui Curticeanu că «i-am propus preşedintelui să plece cu elicopterul». Apoi un ofiţer a fost chemat sus, să demonteze o antenă pe terasă, să poată ateriza elicopterul. Apoi alt ofiţer cu un cearceaf să semnalizeze aterizarea elicopterului. Stănculescu a spus că va veni un singur elicopter".

Lui Ceauşescu nu-i venea să creadă că totul se sfârșise

Lui Ceauşescu nu-i venea să creadă că totul se sfârșise. Poate că, așa cum se întîmplase întodeauna în viața lui, toți cei din jur greșeau sau îl mințeau și numai el avea dreptate. Maiorul David a asistat împietrit la ultimul lui semn de împotrivire în fața realității: "a cerut un gigafon, a ieşit pe balcon, gigafonul n-a mers şi Ceauşescu a fost huiduit. Stănculescu întreba când pleacă? Am avut impresia că Ceauşescu nu voia să plece, l-am auzit întrebînd; dar de ce să plecăm, unde să plecăm? S-au auzit cum se sparg geamurile la parter şi atunci Ceauşescu a hotărît să plece. Ambele lifturi erau aduse la etajul I, erau blocate acolo. Ceauşescu a ieşit din cabinet cînd primii revoluţionari au pătruns prin geamuri, în clădire".

"Elena şi Ceauşescu au fost mai mult traşi afară din lift, de ceilalţi"

Pentru ofițerii din Ditecția de Securitate și Gardă, misiunea se încheiase odată cu fuga lui Ceaușescu. Le dispăruse obiectul muncii. Căutau numai să-și salveze pielea, iar în această ecuație nu avea cum să mai intre deschiderea focului împotriva manifestanților – erau copleșiți numeric, dar nici nu mai aveau ce apăra – în afara unui Comitet Central gol, în care cîte un activist de rang înalt se încuiase în cîte un birou de la etajele de sus ale clădirii. Cu cîteva ceasuri înainte, sediul și simbolul puterii absolute în România era cucerit acum de masele în numele cărora Ceaușescu domnise.

În cele din urmă, rațiunea și instinctul de conservare (și mai puțin conștiința, cum le mai place să afirme), i-au determinat pe ofițerii din gardă să reunuțe la orice împotrivire. Mai ales când au văzut, cu toții, că în vînzoleala creată, chiar și comandantul lor, generalul Marin Neagoe, o ștersese la fel de neobservat din CC, cum o făcuse cu trei ore înainte și secretarul personal al lui Ceaușescu, Mihai Herjeu. Ultimele cuvinte pe care maiorul David le-a mai auzit au fost ale șefului său direct de la Serviciul I de gardă personală, colonelul Nae Octavian, care "a ordonat prin staţie; Nu trageţi, retrageţi-vă spre etajele superioare".

Ce l-a determinat pe colonel să dea ordinul

Ce l-a determinat pe colonel să dea acest ordin, a lămurit-o el însuși în fața Comisiei Gabrielescu, în februarie 1994: "aud prin staţie evenimentul cu generalul Milea. Apoi, am auzit că se îndreaptă coloane de manifestanţi spre CC. Am zis că trebuie să-l caut pe generalul Neagoe, dar nu l-am mai găsit! Am urcat la etajul II, să privesc. Am văzut cum s-a umplut încet piaţa. Unii pe camion, cu colivă şi lumînare, spuneau de morţii noştri din Timişoara.

Dan Iosif făcea un fel de ordine între manifestanţi, i-a oprit la bordură. Nici la staţie 8-0, indicativul lui Neagoe, nu răspundea. M-am dus la Cabinet, dar a lipsit Ion Coman, care ar fi avut curajul să-i spună lui Ceaușescu să-şi dea demisia. La un moment dat, îi văd pe Vlad, Postelnicu şi Stănculescu. Discutau ceva secretos. Cineva (Ceaușescu – n.n.) a încercat să iasă pe balcon, a fost primit cu huiduieli. Tot îl căutam pe Neagoe şi nu l-am găsit. Apoi, am auzit zgomot de elicopter. N-am auzit în viaţa mea ca elicopterul să poată ateriza pe o clădire. Postelnicu, după ce a plecat elicopterul, mi-a spus: să se tragă în huligani şi nu în muncitori. Dar a intervenit generalul Vlad: să nu folosiţi arma, şi aşa a curs sînge destul, să limitaţi pierderile şi distrugerile, anunţă asta la toţi. M-am dus şi am transmis acest ordin".

Ultimul ordin auzit prin radio

Era ultimul ordin auzit prin radio de ofițerii gărzii lui Ceaușescu. Acesta se îndrepta spre lifr, cu Elena și Ion Dincă. "Revoluţionarii veneau deja pe scările de marmură, acolo era un pluton de scutieri. Ceauşescu s-a întors din mers, a spus soldaţilor: să nu trageţi în ei. A intrat apoi în lift", susține maiorul David. S-a dat sau nu acest ordin? Să-și fi recunoscut Ceaușescu înfrîngerea, în ceasul al 12-lea? Puțin probabil. Mult mai probabil e că maiorul David ar fi vrut să audă acest ordin, care i-ar fi eliberat conștiința de sub povara ordinului de serviciu, "de a apăra comandantul suprem cu prețul vieții". Atît depoziția unui militar care l-a păzit la Tîrgoviște, cît și a unuia dintre piloții elicopterului cu care a fugit Ceaușescu de pe Comitetul Central arată că el nu-și pierduse speranța. Trăia de prea multă vreme în lumea propriilor lui iluzii.

După ce a pornit liftul

"După ce a pornit liftul", povestește în continuare maiorul Aurel David, "ne-am retras la lifturile din capăt, am urcat la etajajul VI, unde era o mică seră, am vrut să ascundem acolo armele, dar uşa metalică care dădea spre terasă era încuiată, am tras cartuşe în uşă, lîngă yală, dar nu am reuşit să deschid uşa. Atunci am luat-o la fugă spre intrarea C. Liftul se blocase. Acolo am văzut cum ieşeau din liftul blocat între etaje Elena şi Ceauşescu, mai mult traşi afară de ceilalţi: la uşă erau Stănculescu și Eftimescu, adjunctul lui Stănculescu. Mi s-a ordonat: David, treci în faţă. Am luat-o înainte spre terasă, de acolo m-am uitat jos şi am văzut miile de oameni". Era și pentru el o imagine halucinantă, care l-a făcut să nu mai fie atent la ce se întâmplă, ci să se gândească mai ales la propria lui scăpare. A mai observat cu mirare numai că, pe acoperișul CC-ului apăruse ca din senin, aproape fantomatic, și bătrânul Paul Niculescu-Mizil.

Elicopterul, cu motoarele pornite

"Elicopterul era pe terasa de la corpul C, cu motoarele pornite. Nu am văzut cine s-a îmbarcat în elicopter, pentru că eram preocupat să mă ascund. Cînd m-am întors, deja se închidea uşa elicopterului, motoarele huruiau, au apărut primii revoluţionari, eu cu arma i-am oprit, strigând la ei să nu se apropie. Elicopterul s-a ridicat. Revoluţionarii deja fluturau steagurile fără stemă. Au apărut doi în combinizoane, cu puşti mitralieră îndreptate spre mine, m-au somat să arunc arma. Am aruncat arma, revoluţionarii m-au imobilizat, s-au adunat mulţi în jurul meu, am ţinut un discurs, o femeie şi un băiat m-au apărat. Un brunet m-a lovit în cap din spate, cu un drug de fier. Un tînăr a venit la mine, m-a legitimat și a spus să plec acasă, că aici nu-i de tine. Dar eu i-am spus să mă ducă la şefii lor, să dau o declaraţie. Am coborît cu acel tînăr la etajul II. Acolo în sala de şedinţe era un furnicar, uşile sparte. La intrarea B se împărţeau arme. Am reuşit să ies cu acel tînăr din sediu, am reuşit să ajung acasă".

Chemarea istorică a datoriei

Securiștii din Direcția de Securitate și Gardă erau cei mai îndoctrinați ofițeri dintr-o instituție în care fidelitatea față de Ceaușescu și regimul său ținea loc și de rațiune, și de Dumnezeu. Numai așa se poate explica ce a făcut maiorul David în continuare, deși observase cum "șefii noştri ne-au părăsit". "Nu ştiam ce să facem, am început să-mi caut colegii din gardă, dar nu i-am găsit. Am văzut la TV cum a început. Apoi am venit cu trei colegi la CC, pentru. a-l căuta pe generalul Vlad. Am fost arestaţi, legaţi, bătuţi, duşi la M.I., de acolo la fortul Ştefăneşti. Era arestat cu noi şi Nica Leon, dar și alţi securişti, inclusiv cei trei rămaşi vii din TAB-urile lui Trosca. În fort am stat în celule pînă în 28 seara, cînd am fost preluaţi de poliţie şi am fost aduşi în arestul poliţiei capitalei şi au început interogatoriile, pînă în 30 ianuarie. În 30, colonelul Joarză Samuilă (procuror militar – n.n.) mi-a spus că nu poate reţine nimic împotriva mea, dar să nu plec, că pot fi linşat, mi-a dat un mandat de arestare, pe care l-am semnat. Am fost coborît în beci, îmbrăcat în zeghe. N-am mîncat nimic pînă la 3 ianuarie. După 3, am început să fim fotografiaţi de reporteri străini, ziarişti, ca terorişti, aveam un număr pe piept".

Calvarul anchetei și procesul

A urmat calvarul anchetei și procesul, încheiat cu depoziția lui inspirată și salvatoare. Dar și o dilemă. "Nimeni nu s-a gîndit la o asemenea situaţie ivită, că se penetrează în CC şi de aceea nu aveam plan de acţiune pentru aceste situaţii". Cum, tot după spusele lui, erau pregătiți să dejoace orice plan de complot sau asasinat, dar nu ceea ce văzuse cu ochii lui: "ne gîndeam la atentate (în instrucţiuni erau prevăzute aceste situaţii), dar nu și cînd poporul se ridică". Aurel David, ca absolvent de istorie, ar fi trebuit să știe, totuși, ce înseamnă furia poporului, odată dezlănțuită. N-a știut însă, pentru că, așa cum s-a întîmplat cu majoritatea securiștilor, a făcut facultatea la "fără frecvență". Maiorul David a învățat însă istoria pe parcurs, într-o asemenea măsură, încît a ajuns să o și predea: "Am fost arestat, condamnat, am făcut memorii, acum sînt angajat civil la Institutul de Istorie Militară, am recăpătat gradul de maior. În prezent (10 mai 1994 – n.n.) sînt reintegrat în SRI, la Grădiştea, profesor de Istorie Militară".

La Grădiștea funcționa pe atunci, funcționează și acum Școala de perfecționare a cadrelor din Serviciul Român de Informații. Oare ce i-a învățat pe ofițerii SRI despre Ceaușescu și regimul său fosta lui gardă de corp? Dar despre revoluția care l-a băgat la închisoare?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel