Uleiul de măsline pe rafturi. ANPC: Amenzi uriașe

ulei_de_masline
ulei_de_masline

ANPC a dat amenzi de peste 300.000 de lei, în urma controalelor privind calitatea şi modul de etichetare a uleiurilor de măsline.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat cu peste 318.000 lei mai mulţi operatori economici din sectorul de distribuţie, comercializare şi import de ulei de măsline, în urma controalelor efectuate în perioada 2 - 13 octombrie.

Potrivit unui comunicat al ANPC, remis joi Agerpres, au fost controlaţi 459 de operatori economici, la un număr de 223 dintre aceştia (48,5%) constatându-se nerespectarea prevederilor legale în vigoare. A fost verificată o cantitate de circa 49.142 litri ulei de măsline, din care 31.486 litri de ulei de măsline nu se încadrau în prevederile legale în vigoare.

Totodată, s-au prelevat 35 eşantioane de ulei măsline, dintre care 1 eşantion a fost neconform (3%). Eşantioanele au fost analizate de CNIEP LAREX laborator Bucureşti.

Urmare a deficienţelor constatate, autorităţile au dispus oprirea temporară de la comercializare a peste 30.853 litri ulei de măsline în valoare de 35.494 lei până la remedierea neconformităţilor constatate, oprirea definitivă şi scoaterea de la comercializare a 51 litri ulei de măsline în valoare de 1.701 lei care erau improprii consumului uman şi aplicarea a 224 sancţiuni contravenţionale, din care 110 avertismente şi 114 amenzi contravenţionale în valoare de 318.200 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

[citeste si]


Te-ar putea interesa

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26