Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

UE. Suedia, despăgubiri URIAȘE pentru romi

Darius Muresan / 24 mai 2017 / 19:44
romi
romi

Suedia va fi obligată să plătească circa 17 milioane de euro pentru a despăgubi 4.741 de romi incluși într-o bază de date a poliției pe care justiția acestei țări a considerat-o ilegală și discriminatorie, informează agențiile DPA și EFE, potrivit Agerpres.

În luna septembrie 2013, principalul cotidian suedez, Dagens Nyheter, a scris că poliția din provincia Scania (sudul Suediei) a elaborat respectiva bază de date cu persoane de etnie romă. Ulterior, guvernul de la Stockholm a acceptat să plătească fiecărei persoane din baza de date o despăgubire de circa 5.000 de coroane suedeze (echivalentul a 512 euro).

Dar 11 dintre romii înscriși în acea listă au considerat că despăgubirea este insuficientă și, cu ajutorul unui ONG, au dat în judecată statul suedez pentru discriminare etnică. În urma procesului, două instanțe de judecată, ultima fiind Curtea de Apel din Svea, au decis că reclamanții au dreptul la o despăgubire de 30.000 de coroane suedeze (aproape 3.300 de euro).

În prima sentință, emisă în iunie anul trecut, instanța afirmă că există 'motive întemeiate' pentru a aprecia că respectiva bază de date a fost întocmită exclusiv pe criterii etnice.

Suedia nu va ataca cu recurs

Procurorul general a Suediei a anunțat miercuri că nu va ataca cu recurs această hotărâre și a apreciat în plus că toți cei incluși în acea bază de date au dreptul să primească o despăgubire chiar și mai mare față de cea decisă de instanță.

'Sentința în apel are efecte numai asupra celor 11 reclamanți. Dar Procuratura estimează că din hotărâre rezultă că toți cei incluși în baza de date au dreptul la o indemnizație de 35.000 de coroane, întrucât nu se poate evalua cât a cântărit chestiunea etnică în fiecare caz în parte', explică această instituție într-un comunicat.

Prin urmare, guvernul suedez va trebui să plătească în total circa 17 milioane de euro, sumă considerată istorică de ONG-ul Civil Right Defenders, care a reprezentat reclamanții în instanță.

'Au fost supuși unui abuz grav și, cu toate că este tardiv, este pozitiv că statul își asumă în final responsabilitatea pentru cele întâmplate', menționează tot într-un comunicat directorul executiv al acestui ONG, Robert Hardh. De asemenea, în opinia sa decizia procurorului general de a nu înainta recurs ar putea contribui la 'restabilirea încrederii între comunitatea romă și poliție'.

[citeste si]

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.24
YesMy