Uniunea Europeană și guvernul interimar din Ucraina au semnat un acord istoric.
Ucraina se apropie vineri de UE semnând partea politică a unui Acord de Asociere la summit-ul european de la Bruxelles, pe fondul unei escaladări a tensiunilor între Moscova şi Occident, pe tema Crimeei, transmite MEDIAFAX.
Acordul implică Ucraina și UE la cooperare politică și economică mult mai strânsă, deși cele mai multe părți din acord referitoare la liber schimb vor fi semnate abia după ce Ucraina va organiza alegerile prezidențiale, în luna mai.
Această semnare are loc în timp ce tonul s-a înăsprit faţă de Rusia, care a replicat cu măsuri similare la sancţiunile americane şi europene.
Europenii s-au înţeles şi asupra unei anulări a viitorului summit UE-Rusia prevăzut în iunie la Soci, precum şi a reuniunilor bilaterale, anunță aceeași sursă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu