UE. DECIZIE la sancțiunile împotriva Rusiei

Cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Francois Hollande s-au pronunțat în favoarea unei prelungiri a sancțiunilor Uniunii Europene împotriva Rusiei. Decizia are legătură cu situația din Ucraina și a fost luată la summitul european din această săptămână de la Bruxelles.

"Va fi necesar ca sancțiunile împotriva Rusiei să fie prelungite" la summitul de joi, a declarat presei Angela Merkel în marja discuțiilor de la Berlin cu Francois Hollande, în contextul în care anumite țări europene critică eficiența și costul economic al acestor măsuri.

"Atât timp cât nu vor exista eforturi, nu vor exista progrese, și cât vor exista în continuare aceleași blocaje, în calitate de cancelar sunt în favoarea prelungirii acestor sancțiuni", a spus la rândul său François Hollande.

"Trebuie să facem în continuare astfel încât să fie aplicate acordurile de la Minsk", menite a pune capăt conflictului în estul Ucrainei între forțele loialiste și rebelii proruși, a adăugat el, precizând că, dacă acest lucru nu se va întâmpla, atunci trebuie continuat sistemul de sancțiuni, "chiar dacă aceasta nu este formula care trebuie să fie permanentă", scrie Agerpres.

Impuse în iulie 2014 după distrugerea zborului MH17 al Malaysia Airlines deasupra estului separatist al Ucrainei (298 de morți, în majoritate olandezi), aceste sancțiuni economice dure ale UE, care vizează sectoarele energetic, de apărare sau bancar, au fost cu regularitate prelungite în ultimii doi ani.

În prezent în vigoare până la 31 ianuarie 2017, sancțiunile fac obiectul unor dezbateri printre statele membre, în special în Italia, deoarece ele au atras măsuri de răspuns din partea Rusiei care îi afectează în special pe agricultorii europeni.

Sancțiunile economice sunt una din măsurile punitive decise de UE de doi ani și jumătate împotriva Moscovei pentru a sancționa anexarea considerată ilegală a Crimeii și încălcarea integrității teritoriale a Ucrainei.

Kievul și Moscova se acuză reciproc de încălcarea acordurilor de la Minsk.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel