UE, avantaje şi dezavantaje. Francezii, tot mai neîncrezători

Aproximativ 38% dintre francezi sunt de părere că apartenenţa ţării lor la Uniunea Europeană (UE) înseamnă "mai multe dezavantaje decât avantaje" (+1% faţă de martie 2017), în timp ce 24% consideră că UE prezintă "mai multe avantaje decât dezavantaje" (-7%), potrivit unui sondaj Elabe difuzat joi.

Într-un procent identic, 38%, francezii cred că UE înseamnă tot atâtea avantaje pe cât dezavantaje (+6%). Studiul a fost realizat online, pe 2 şi 3 octombrie, pe un eşantion de 1.001 persoane în vârstă de peste 18 ani, transmite AFP.Potrivit sondajului, circa 64% dintre francezi nu sunt încrezători în capacitatea preşedintelui Emmanuel Macron de "a face să evolueze semnificativ funcţionarea şi orientarea politică" a UE (+3% faţă de mai 2018). 

La polul opus, 36% (-2%) dintre persoanele chestionate apreciază că preşedintele francez este în măsură să determine o evoluţie a UE. Totodată, trei sferturi dintre francezi (76%) spun că ştiu puţin despre proiectul preşedintelui pentru UE, în timp ce 23% declară că îl cunosc bine. În privinţa avantajelor şi dezavantajelor UE, tinerii sunt mai optimişti decât persoanele în vârstă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel