UDMR nu acceptă PPDD la guvernare

UDMR se opune intrării la guvernare a partidului condus de Dan Diaconescu, PPDD, care în ultimele săptămâni negociază cu PSD cooptarea în Executiv și ocuparea unui scaun de ministru.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marți, după  o ședință a coaliției de guvernare, că acceptarea PPDD în arcul guvernamental ar fi un dezastru, cel puțin la nivelul imaginii Executivului.

Întrebat dacă, din punctul său de vedere, ar fi oportună cooptarea PPDD la guvernare, preşedintele UDMR a spus: "Din punctul meu de vedere, nu. Dar acesta este punctul meu de vedere, fiindcă, din punctul de vedere al imaginii, ar fi un dezastru. Şi nici nu este nevoie", a declarat Kelemen Hunor, potrivit Mediafax.

El a adăugat că, la nivel local, fiecare face înţelegeri, dar "la nivel guvernamental, în coaliţie, a spus public că nu este de acord, pentru că ar fi o greşeală".

Revoltă a UNPR după negocierile PSD - PPDD

"Nu am discutat cooptarea PPDD la guvernare, premierul a ieşit şi a spus că au fost nişte discuţii, dar nu ne-a cerut o discuţie mai profundă. Asta înseamnă că în acest moment nu este de actualitate, fiindcă, oricum, fără voturile coaliţiei, nu se poate trece prin Parlament", a spus Kelemen Hunor.

El a precizat că premierul nu a solicitat votul UDMR şi nici acordul partidului, pentru că au fost nişte discuţii mai mult pentru autorităţile locale. 

PSD negociază în ultimele săptămâni cu PPDD ca răspuns la colaborarea din teritoriu dintre PNL și PDL, care formează majorități în mai multe Consilii Locale. 

Nici UNPR nu vrea alianță cu PPDD. Ponta: Cedăm funcții doar de la PSD

Intrarea la guvernare a PPDD nu este agreată nici de formațiunea lui Gabriel Oprea, UNPR. Vicepreședintele UNPR, primarul Gabriel Cherecheș, a spus recent că progresiștii nu vor semna niciun protocol politic cu PPDD, opțiunea colaborării fiind asumată doar de PSD. 

Într-un interviu acordat luni seară, la România Tv, premierul Ponta a declarat că acordul se face strict între PSD și PPDD. "Acordul se face însă între PSD și PP-DD, pentru că e vorba de funcții ale noastre, ale celor de la PSD. PC și UNPR nu trebuie să cedeze nicio funcție și nici UDMR, nici vorbă. Deci celelalte trei partide își păstrează absolut toate funcțiile politice, așa cum le aveau și până acum. Dacă e ceva de cedat pentru PPDD, cedăm noi, de la PSD", a afirmat Ponta.

Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat săptămâna trecută că nu este exclus ca PPDD să primească un post de ministru, iar informațiile apărute în presă spun că Simona Man ar putea fi noul ministru al Românilor de Pretutindeni, înlocuindu-l pe actorul Bogdan Stanoevici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel