Parlamentul Ucrainei a votat miercuri, în primă lectură, un proiect de lege care le dă dreptul ucrainenilor să poarte arme de foc și să acționeze în legitimă apărare.
”Adoptarea acestei legi este pe deplin în interesul statului și al societății”, au spus autorii proiectului de lege într-o notă, potrivit Reuters.
Potrivit sursei citate, legea este necesară din cauza ”amenințărilor și pericolelor existente pentru cetățenii Ucrainei”.
Totodată, Consiliul de Securitate Naţională şi Apărare al Ucrainei a cerut miercuri instituirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul ţării în contextul a ceea ce consideră a fi drept agresiune rusă. De asemenea, în Ucraina sunt mobilizați rezerviştii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani din Forţele terestre.
Poliția Națională a Ucrainei: Oamenii noștri nu cumpără hrișcă, ci cumpără muniție
Nu există o creștere vizibilă a vânzărilor de arme de vânătoare și sport permise în Ucraina, cu toate acestea, cetățenii au început să cumpere mai multe muniții, transmite Poliția Națională a Ucrainei, scrie Interfax.
„După informațiile principalilor furnizori de arme și muniție... și conform informațiilor noastre, autorizațiile pe care le eliberăm, spre comparație: în februarie anul trecut s-au vândut mai puțin de 10.000 de unități, în luna februarie a acestui an această cifră este 10.300. Adică nu există o creștere semnificativă a numărului de arme vândute.", a declarat miercuri șeful adjunct al Poliției Naționale, Oleksandr Fatsevich, la un briefing de presă.
Vorbind despre muniție, a remarcat el, citând datele pe care le are, că ”oamenii chiar cumpără”. ”Este un mesaj bun, pentru că oamenii noștri nu cumpără hrișcă, ci cumpără muniție”, a spus adjunctul șefului Poliției Naționale.
El a amintit că momentan armele de vânătoare și de sport sunt legalizate în Ucraina.
"Acest lucru este foarte important: armele sunt legalizate în Ucraina, o anumită categorie de oameni are voie să le folosească, mai ales arme de vânătoare. Numărul de arme care sunt legal în mâinile ucrainenilor este de 1 milion 200 de mii de unități. Numărul deținătorilor de arme de vânătoare sau de sport este de 709 mii de oameni, alți 250 de mii sunt deținători de arme traumatice”, a spus el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News