Ministrul de Interne interimar al Ucrainei a anunțat că trupele de elită ”Berkut”, considerate vinovate pentru moartea protestatarilor, au fost desființate.
Ministrul Arsen Avakov nu a precizat ce se va întâmpla cu ofițerii care făceau parte din aceste structuri, dar a promis că va face o declarație de presă în care va da detalii, potrivit BBC.
Între 4.000 și 5.000 de cadre ale Berkut sunt dislocate în toată Ucraina. Acestea nu vor mai putea fi folosite de autorități în eventualitatea unor mitinguri pro-Rusia.
Controversatele trupe Berkut sunt reprezintă doar o divizie a forțelor de ordine și securitate, care au fost îndelung acuzate de către ONG-uri și unii cetățeni ai Ucrainei de încălcarea drepturilor omului
Președintele căzut în dizgrație Viktor Ianukovici a părăsit Kievul săptămâna trecută cu destinație necunoscută publicului. El este acuzat de moartea a peste 100 de persoane.
Autoritățile interimare au eliberat un mandat pentru arestarea lui Ianukovici, iar Parlamentul a votat în favoarea judecării fostului președinte la Curtea Internațională de la Haga.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu