Ucraina, plângere internațională împotriva Rusiei pentru susținerea terorismului

Ucraina a depus o plângere la Curtea Internațională de Justiție (CIJ) în care acuză Rusia că a "susținut terorismul" în estul țării și cere despăgubiri pentru prăbușirea zborului MH17 și bombardamentele asupra populației civile. 

"Ucraina roagă respectuos Curtea să conchidă și să declare că Federația Rusă și-a angajat responsabilitatea internațională (...) acordând sprijin terorismului și neîmpiedicând finanțarea (...) actelor de terorism comise de aliații săi în Ucraina", indică într-un comunicat instanța ONU cu sediul la Haga.

Kievul afirmă în plângerea depusă luni seara că, prin acțiunile sale, Federația Rusă încalcă principiile fundamentale ale dreptului internațional, inclusiv cele stipulate în Convenția internațională pentru suprimarea finanțării terorismului, dar și că, prin acțiunile sale din Crimeea și Sevastopol, a "sfidat Carta ONU, acaparând prin forță militară o parte a teritoriului suveran al Ucrainei".

Președintele ucrainean Petro Poroșenko subliniază la rândul său într-un comunicat că "Rusia trebuie să plătească prețul agresiunii sale" și notează că "Federația Rusă încalcă în mod brutal de trei ani dreptul internațional", informează Agerpres.

[citeste si]

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy