Ucraina lansează un site pentru ca ruşii să-şi găsească soldaţii morţi

Fotografie creată de Specna Arms, de la Pexels
Fotografie creată de Specna Arms, de la Pexels

Duminică, autoritățile ucrainene au lansat un site prin intermediul căruia ruşii își pot găsi soldaţii morţi.

Autorităţile ucrainene au lansat duminică un site de internet care permite rudelor soldaţilor ruşi ucişi să afle soarta acestora, în timp ce Moscova păstrează tăcerea cu privire la pierderile suferite în cea de-a patra zi a invaziei sale în ţară, informează AFP, conform Agerpres.

Denumit '200rf.com', după codul folosit pentru soldaţii ucişi în luptă, site-ul prezintă fotografii ale paşapoartelor sau documentelor militare aparţinând presupuşilor soldaţi ruşi ucişi după invazie. Acesta conţine, de asemenea, înregistrări video cu soldaţi ruşi care ar fi fost luaţi prizonieri, precum şi numele şi locurile de origine ale unora dintre ei.

Ştiu că mulţi ruşi sunt îngrijoraţi de cum şi unde sunt copiii, fiii, soţii lor şi ce se întâmplă cu ei, spune Viktor Andrussiv, consilier al ministrului de interne ucrainean, într-o înregistrare video postată pe site.

Armata ucraineană a ucis peste 4.300 de soldaţi ruşi, potrivit Kievului

Potrivit Kievului, armata ucraineană a ucis peste 4.300 de soldaţi ruşi şi a capturat aproape 200. Moscova nu a oferit cifre privind pierderile suferite de la începutul ofensivei, joi dimineaţă.

Liderul republicii ruse Daghestan din Caucaz, Serghei Melikov, a fost duminică primul oficial care a recunoscut moartea unui soldat rus în Ucraina. Autoritatea de reglementare a presei din Rusia a ordonat sâmbătă presei de stat să elimine din conţinutul său orice referire la civili ucişi de armata rusă în Ucraina, precum şi termenii 'invazie', 'ofensivă' sau 'declaraţie de război'.

Moscova a fost acuzată încă de la începutul crizei cu Ucraina, în 2014, că şi-a ascuns pierderile militare în luptele de susţinere a separatiştilor pro-ruşi din estul ţării. Autorităţile au negat orice sprijin militar pentru aceştia până la invazie.

Politicianul rus liberal Lev Khlosberg a sugerat recent că armata rusă folosea crematorii mobile pentru a arde trupurile soldaţilor căzuţi la datorie. Nu există niciun război. Nu există morţi. Nu există morminte. Oamenii vor dispărea pur şi simplu. Pentru totdeauna, a scris el pe blogul său.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel