Ucraina: În cazul unei avarii la Centrala Nucleară Zaporojie, radiațiile vor acoperi și alte cinci state, inclusiv România

Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Ucraina avertizează că eventualele avarii la Centrala Nucleară Zaporojie vor cauza radiații în alte 5 state din regiune, inclusiv România.

În cazul unei avarii la Centrala Nucleară Zaporojie ocupată de invadatorii ruși, contaminarea radioactivă va afecta mai întâi partea de sud a Ucrainei, inclusiv Crimeea, apoi se va muta pe teritoriul Turciei, Greciei, Bulgariei, Republicii Moldova și României, informează agenția meteo oficială din Ucraina (Ukr Hydromet Center). Studiul a fost publicat de Ukrainska Pravda și citat de publicația bulgară 24Chasa.

Reamintim că Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a afirmat la finalul controlului la Zaporojie că rămâne „grav îngrijorată” de situația de la centrala nucleară Zaporojie (NPP) din Ucraina și spune că există o „nevoie urgentă” de măsuri pentru a preveni un accident nuclear, și anume stabilirea unei zone de siguranță și protecție nucleară în jurul sitului ocupat de Rusia.

„Rezultatul modelării emisiei condiționate a centralei nucleare începând cu ora 17:33 (Kiev) pe 04.09.2022 și cu o durată de 15 ore arată că masele de aer din 4 septembrie pot transporta emisiile centralei nucleare spre sud peste teritoriul regiunilor Zaporojia și Herson și întregul teritoriu al Crimeii ocupate temporar”, se arată în publicație.

Situația la centrală este, însă, stabilă

După trecerea peste Marea Neagră, masele de aer vor începe să se deplaseze spre vest spre teritoriul Turciei, Greciei, Bulgariei, Moldovei și României. O simulare a mișcării purtătorilor emisiilor din aerul atmosferic de la centrala nucleară a fost efectuată în cazul unei avarii condiționate de radiații în decurs de 72 de ore, pe baza prognozei meteo globale.

Oamenii de știință au simulat, de asemenea, „avarii” similare la centrala nucleară din Ucraina de Sud, Centrala Nucleară Rivne și Centrala Nucleară Hmelnițki. Se observă că situația radiațiilor în zona de monitorizare a centralei nucleare din 4 august până în 5 septembrie 2022 rămâne stabilă.

Reamintim că Rusia, la începutul invaziei, a preluat controlul fostei centrala nucleară de la Cernobîl, iar pe 4 martie a preluat centrala nucleară Zaporojie, creând riscuri de dezastru prin radiații.  La mijlocul lunii martie, militarii ruși au detonat o parte din muniția de pe teritoriul Centralei Nucleare de la Zaporojoe.

La 15 iulie, Energoatom din Ucraina a anunțat că rușii instalează sisteme de rachete pe teritoriul centralei nucleare, de unde bombardează zona Nikopol.

La 1 septembrie, o misiune a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică a sosit la Centrala Nucleară Zaporojie în Energodarul ocupat. A doua zi, directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi, a confirmat că, după finalizarea misiunii, doi reprezentanți ai organizației vor rămâne la Centrala Nucleară Zaporojie. La 5 septembrie, patru dintre cei șase participanți la misiunea Agenției Internaționale pentru Energie Atomică și-au încheiat munca și au părăsit teritoriul Centralei Nucleare de la Zaporojie, doi reprezentanți ai organizației au rămas la stație.

Pe 5 septembrie, în urma unui incendiu provocat de bombardamentul rusesc al Centralei Nucleare Zaporojie, ultima linie care leagă centrala de sistemul energetic ucrainean a fost întreruptă, a mai amintit Ukrainska Pravda, citat de Rador.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel