Urmărește emisiunea live


Ucraina, explozie uriașă - VIDEO. Anchetă pentru ”sabotaj”

S-a deschis o anchetă cu privire la explozia care a mistuit ieri unul dintre cele mai mari depozite de muniții din Ucraina, conducând la evacuarea a 30.000 de locuitori.

Această anchetă anunțată de Parchetul militar de la Kiev intervine după al patrulea incendiu în decurs de doi ani la un depozit al armatei ucrainene, angajată din 2014 într-un conflict în estul Ucrainei cu rebeli separatiști proruși.

"Este un arsenal al armatei noastre. Și cred că nu a fost distrus accidental", a declarat premierul Volodimir Groisman, care a survolat în cursul nopții depozitul de muniții ce a luat foc în apropiere de Kalinivka, centrul țării, la aproximativ 175 km sud-vest de Kiev, informează AFP, potrivit Agerpres.

"Trebuie să învățăm să apărăm echipamentele noastre strategice de grupurile de sabotori", a declarat la rândul său președintele Petro Poroșenko, în cadrul unei reuniuni de urgență cu vârfurile armatei. "Căci nu există alte ipoteze?", a ironizat el în comentarii făcute publice de serviciile sale.

Potrivit agenților de pază ai depozitului, focul a fost precedat de o explozie, a precizat Statul Major al armatei. Cel puțin două persoane au fost rănite și spitalizate, dar viața lor nu este în pericol, a indicat într-un comunicat administrația regională.

Incendiul s-a declanșat marți în jurul orei locale 22:00 (19:00 GMT) la acest depozit, unul dintre cele mai mari din Ucraina, unde se află stocate circa 188.000 tone de muniții. Focul s-a declanșat în urma exploziilor mai multor obuze de artilerie de calibrele 122 mm și 125 mm, explozii care au continuat pe tot parcursul nopții de miercuri, potrivit poliției.

Miercuri, "explozii izolate" au continuat să se producă, potrivit administrației regionale. În cursul serii, Ministerul Apărării ucrainean afirma că aceste explozii au încetat și că situația este de acum sub control.

Armata asigură că 70% din spațiile de depozitare nu au fost afectate de dezastru.

Peste 30.000 de persoane au fost evacuate din localitățile învecinate, unde cel puțin patru case au fost afectate de explozii, a declarat poliția națională într-un comunicat. Spațiul aerian a fost și el închis pe o rază de 50 de kilometri.

Parchetul militar a deschis atunci o anchetă pentru "sabotaj" și "neglijență", iar ministrul apărării, Stepan Poltorak, a sugerat că în spatele incidentului s-ar afla separatiștii proruși și Moscova.

Video cu explozia

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel