Ucraina cere sancţiuni împotriva Rusiei deși vede încă şanse pentru diplomaţie

Sursă foto: Pexels
Sursă foto: Pexels

Ucraina consideră că există în continuare o şansă de rezolvare pe cale diplomatică a crizei în care sunt implicate Occidentul şi Rusia, dar că există deja motive ca Moscovei să-i fie impuse sancţiuni, a indicat ministrul de externe Dmitro Kuleba.

Statele Unite şi Uniunea Europeană au ameninţat Rusia cu noi sancţiuni dacă aceasta va ataca Ucraina după ce a masat peste 100.000 de militari la frontiera dintre cele două ţări, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Moscova dezminte că ar plănui un atac

'Aceste sancţiuni sunt construite astfel încât vor fi impuse în cazul unei escaladări armate suplimentare - sau al unui nou val de agresiune armată a Rusiei împotriva Ucrainei', a declarat miercuri Kuleba, aflat alături de omologul său spaniol, Jose Manuel Albares, sosit într-o vizită în Ucraina.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a insistat că ţara sa are nevoie să fie luate măsuri împotriva Rusiei înainte de un eventual atac.

Potrivit lui Kuleba, Rusia a încălcat deja dreptul internaţional, ceea ce constituie o bază pentru impunerea de sancţiuni. El a făcut referire la paşapoartele ruseşti emise unora dintre cetăţenii ucraineni din regiunile controlate de separatişti în estul Ucrainei.

'Unele sancţiuni ar fi putut fi impuse mai devreme, (dar pot fi impuse) şi acum pentru a demonstra seriozitatea intenţiilor şi pregătirea pentru acţiune decisivă', a spus ministrul Kuleba.

Mai mult de 700.000 de paşapoarte ruseşti le-au fost emise locuitorilor din estul Ucrainei de când aceste teritorii se află sub controlul separatiştilor, din 2014, iar parlamentul de la Moscova urmează să discute să-i ceară preşedintelui Vladimir Putin recunoaşterea lor ca state independente. Rusia neagă că ar încălca dreptul internaţional prin masarea de trupe la graniţa cu Ucraina. Puterile occidentale au impus sancţiuni Rusiei după ce aceasta a anexat peninsula Crimeea şi i-a sprijinit pe separatiştii din estul Ucrainei. 

VEZI ȘI: Tensiuni Rusia-Ucraina. Ţările de Jos vor mări contingentul desfăşurat în Lituania

Pe fondul tensiunilor crescute între Occident şi Rusia legate de Ucraina, Ţările de Jos vor mări numărul militarilor în cadrul grupului tactic de luptă al NATO din Lituania, a anunţat ministrul olandez al apărării, Kajsa Ollongren.

Trupele olandeze din Lituania fac parte dintr-un grup tactic internaţional de luptă al NATO, condus de Germania, desfăşurat în această republică de la Marea Baltică în 2017, la trei ani după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia. 'Suntem ataşaţi acţiunii NATO pentru o prezenţă militară sporită şi vom creşte dimensiunea contribuţiei noastre de la 270 la 350 de militari', a afirmat Ollongren în cursul unei vizite întreprinse la baza militară Rukla din Lituania, informează Reuters, citat de Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel