Uber Eats, în România. Cum poți da comandă

Uber
Uber

Uber a lansat joi în România noul serviciul Uber Eats, prin care poți beneficia de livrarea mâncării la domicilul într-un timp scurt (35 minute) și un preț redus.

Mâncarea va putea fi comandată prin aplicația separată Uber Eats, iar curierii angajați nu vor trebui să îndeplinească toate condițiile care erau cerute pentru celelalte servicii. De exemplu, la celelalte servicii Uber mașina trebuie să fie mai nouă de 15 ani. Pentru livrarea mâncarii, mașina poate fi și mai veche de 15 ani și poate să aibă și două uși, lucru care nu este permis la UberX sau Uber Select. De asemenea, pot livra și cu bicicletă sau scuter.

Taxa de livrare este de 7,5 lei

Aplicația Uber Eats e disponibilă în App Store pentru iPhone și Play Store pentru Android, iar contul clasic de Uber funcționează și aici. Alegi din ofertele restaurantelor disponibile, adaugi în coș, stabilești o adresă de livrare și comanzi. Taxa de livrare este de 7,5 lei, iar comanda minimă nu există. Poți urmări în aplicație traseul pe care îl parcurge curierul, iar dacă nu te afli în aria de livrare, poți comanda în alt punct și poți să te întâlnești cu curierul în acel loc.

Restaurantele mari vor avea de câștigat prin accesul la un număr mai mare de clienți, iar restaurantele mici, care nu își pot permite serviciu de livrare, vor putea beneficia de acest serviciu. Este estimată o creștere a veniturilor restaurantelor partenere cu până la 20-30%.

Aria cuprinde zona centrală și cartiere ca Dristor, Parcul Tineretului, Tei, Drumul Taberei sau Pipera cu zona de corporații. Aria va fi extinsă pe măsură în funcție de cerere. Bucureștenii vor putea folosi aplicația șapte zile pe săptămână, între 10:30 și 22:00.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel