TVA la pâine scade la 9%, de la 1 iulie, spune Daniel Chițoiu

Controversele referitoare la reducerea TVA la pâine a continuat în acest weekend.  Totuși, ministrul Finanțelor, Daniel Chițoiu, a declarat că Executivul va reduce TVA la pâine de la 24% la 9% de la 1 iulie.

"Decizia politică de a reduce TVA la pâine începând cu data de 1 iulie a acestui an este asumată la nivelul Uniunii Social Liberale. Orice altă discuţie este inutilă acum. Analize au fost făcute la jumătatea anului 2012 şi la începutul acestui an, care arată că va fi un impact la nivelul bugetului, dar pe care îl vom acoperi prin reducerea evaziunii fiscale şi îmbunătăţirea colectării veniturilor", a declarat Daniel Chiţoiu, la RTV.

 Ministrul a explicat că nu a solicitat un document în ultima lună prin care să fie arătate exact calculele cu privire la impactul bugetar al reduceri TVA la pâine, dar, indiferent de calcule, decizia a fost deja luată şi va fi pusă în aplicare de la 1 iulie.

 Impactul bugetar brut calculat prin reducerea TVA la pâine, de la 24 la 9%, este de 250 de milioane de lei, dar în realitate autorităţile vor avea mult mai mult fiscalizat, a declarat, pe 23 martie, premierul Victor Ponta.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel