Ţuţuianu vizitează Forţele Aeriene Regale Canadiene de la Baza Mihail Kogălniceanu

Rodica Mitu / 31 aug 2017 / 07:03 Salveaza PDF Comentarii

Ministrul apărării naţionale, Adrian Ţuţuianu, se va afla, joi, 31 august, în vizită la unităţi şi eşaloane militare din judeţul Constanţa, urmând să participe, de la ora 12.00, la ceremonia de certificare a Forţelor Aeriene Regale Canadiene (RCAF) dislocate în Baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, anunţă MApN.

Potrivit sursei citate, duminică, 20 august, au aterizat la Baza aeriană din Mihail Kogălniceanu patru aeronave CF-188 Hornet ale RCAF, detaşamentul detaşat aici urmând să participe la executarea unor misiuni de poliţie aeriană întărită sub comandă NATO, cu preluarea responsabilităţii de la Forţele Aeriene Regale ale Marii Britanii.

"Detaşamentul canadian Air Task Force Romania este format din aproximativ 135 de militari (piloţi şi personal tehnic) şi aeronave CF-188 Hornet şi va executa, în următoarele patru luni, alături de aeronavele MiG-21 LanceR şi militarii Forţelor Aeriene Române, misiuni de poliţie aeriană. Misiunile desfăşurate în comun cu piloţii români vor contribui la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi a celei de descurajare, precum şi la consolidarea interoperabilităţii între forţele aeriene române şi canadiene", a precizat Ministerul Apărării Naţionale.

Dislocarea avioanelor RCAF în România este parte a implementării Planului de acţiune pentru asigurarea capacităţii operaţionale a NATO pe flancul estic al Alianţei, atât în zona de nord, cât şi în zona de sud şi demonstrează unitatea şi determinarea NATO ca răspuns la provocările mediului de securitate. Forţele Aeriene Regale Canadiene se află la a doua misiune în România, după cea executată în perioada aprilie-august 2014 la Baza 71 Aeriană General Emanoil Ionescu, de la Câmpia Turzii şi iau parte la această misiune, pe bază rotaţională cu alte naţiuni aliate, ca parte a operaţiunii Reassurance.

În cursul zilei de joi, ministrul Adrian Ţuţuianu va vizita şi alte unităţi militare din judeţul Constanţa, printre care Comandamentul Flotei, Spitalul Militar de Urgenţă, Centrul 39 Scafandri, Academia Navală Mircea cel Bătrân şi Batalionul de Infanterie Marină din Babadag.

[citeste si]


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25