Turneul Campionilor. Nadal s-a retras

Rafael Nadal, rezultat Roland Garros
Rafael Nadal, rezultat Roland Garros

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul unu mondial, s-a retras de la Turneul Campionilor, din cauza unei accidentări, după ce a fost învins în meciul de debut.

El a fost învins în debutul turneului cu 6-7 (5/7), 7-6 (7/4), 4-6, de belgianul David Goffin, luni seara la Londra, în cadrul Grupei "Pete Sampras" a acestei competiții, dotată cu premii totale de 8 milioane dolari.

"Am încercat să fac tot ceea ce am putut, aveam un angajament față de acest turneu, față de mine însumi, însă nu ar fi avut niciun sens să continui", a declarat Nadal, confruntat cu o leziune la genunchi. El a precizat că "a fost deja un miracol" că a putut disputa partida cu Goffin.

În urma acestui forfait, Rafael Nadal va fi înlocuit cu spaniolul Pablo Carreno Busta în Grupa "Pete Sampras, pentru următoarele meciuri.

După abandonul de la Paris-Bercy, spaniolul a afirmat că "speră" să se refacă la timp pentru a-și apăra șansele la Turneul Campionilor, însă problemele fizice i-au afectat prestația în jocul cu Goffin, înclinându-se în patru seturi în fața belgianului, ocupantul locului 8 în clasamentul ATP, care a înregistrat cu această ocazie prima sa victorie la competiția de final de sezon a circuitului profesionist masculin.

Tot luni, în primul meci din această grupă, bulgarul Grigor Dimitrov, numărul 6 mondial, care participă în premieră la Turneul Campionilor, s-a impus cu 6-3, 5-7, 7-5 în fața austriacului Dominic Thiem (nr.4), după 2 ore și 19 minute de joc, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel