Turcia a eliberat sâmbătă peste 750 de militari reținuți după puciul eșuat, în timp ce președintele Recep Tayyip Erdogan a spus că renunță la procesele pentru insultă.
Agenția de stat Anadolu susține că 758 de militari au fost eliberați la recomandarea procurorilor după ce au depus mărturie. Un judecător a fost de acord cu măsura, considerând că prelungirea detenției nu este necesară.
Alți 231 de militari rămân în custodie, precizează Anadolu.
Armata turcă, a doua cea mai mare din NATO, a fost dur lovită după tentativa de puci de la 15-16 iulie. Joi, 99 de colonei au fost promovați la rangul de general sau amiral, după demiterea a aproape 1.700 de militari pentru presupusul rol jucat în tentativa de puci.
[citeste si]
Ministrul apărării din Turcia, Fikri Isik, a declarat vineri pentru postul NTV că curățarea armatei nu s-a încheiat, adăugând că a venit rândul academiilor militare.
Într-o decizie neașteptată, Erdogan a declarat vineri seară că va renunța, într-un gest care nu se va repeta, la toate procesele împotriva persoanelor care l-au insultat. El și-a explicat decizia prin dorința de "unitate" după puciul eșuat. De asemenea, decizia ar putea fi motivată de dorința de a reduce la tăcere criticii occidentali.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu