Turcia, decizie fără precedent în NATO. SUA se revoltă, tensiuni uriașe

Agenția de presă turcă Anadolu a dezvăluit localizarea forțelor speciale americane și franceze în nordul Siriei. 

Decizia a provocat furia Statelor Unite, care se tem pentru securitatea soldaților lor, relatează joi AFP, scrie Agerpres. Relațiile dintre SUA și Turcia continuă să fie extrem de tensionate.

Anadolu a anunțat unde sunt amplasate 10 instalații militare americane, dezvăluind chiar și numărul de soldați din forțele speciale staționate acolo.

Potrivit Anadolu, 200 de soldați americani și 75 de soldați ai forțelor franceze s-ar găsi într-un avanpost la treizeci de kilometri nord de Raqa, capitala autoproclamată a organizației Stat Islamic (SI).

Divulgarea acestor informații confidențiale expune forțele coaliției la "riscuri inutile", potrivit purtătorului de cuvânt al Pentagonului, Adrian Rankine-Galloway.

"Am fi foarte preocupați dacă responsabili ai unui aliat din NATO pun în pericol în mod deliberat trupele noastre prin divulgarea de informații confidențiale", a mai declarat el.

"Ne-am exprimat preocupările guvernului turc", a adăugat el, refuzând să comenteze cu privire la exactitatea locurilor dezvăluite de Anadolu.

Aceste 10 baze militare (două aerodromuri și opt avanposturi) sunt folosite pentru a oferi sprijin Partidului Uniunea Democratică (PYD, kurd), și aripii sale armate, Unitățile de protecție ale poporului kurd (YPG), considerate de Ankara legate de Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

Turcia îi consideră pe separatiștii kurzi PKK drept organizație "teroristă", în timp ce conflictul kurd în Turcia a costat viața a peste 40.000 de persoane de la declanșarea sa în 1984.

Relațiile dintre SUA și Turcia, deși aliați în NATO, s-au răcit după intervenția în Siria a coaliției conduse de Washington pentru a învinge SI.

Statele Unite contează în schimb pe YPG și alte grupări kurde în lupta terestră împotriva SI. Ele au trimis arme kurzilor, provocând îngrijorarea Ankarei care se teme că aceste arme vor ajunge în mâinile PKK.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel