Turcia acuză Siria de sabotarea relațiilor cu Rusia

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat regimul sirian că încearcă, prin intermediul atacurilor sale asupra provinciei Idlib, să 'saboteze' cooperarea turco-rusă în Siria, informează marţi AFP.

Într-o discuţie avută luni seara la telefon cu omologul său rus Vladimir Putin, Erdogan i-a spus liderului de la Kremlin că regimul sirian 'vizează să saboteze cooperarea turco-rusă în Idlib şi să aducă atingere spiritului acordului de la Astana', a informat şeful biroului de presă al preşedinţiei turce, Fahrettin Altun.

Demarat în 2017, procesul de la Astana, capitala Kazahstanului recent redenumită Nursultan, a eclipsat progresiv negocierile sub egida ONU dintre regimul lui Bashar al-Assad şi opoziţie, incapabile să găsească o soluţie definitivă care să pună capăt războiului din Siria ce a făcut din 2011 şi până acum 370.000 de morţi.

Actuala escaladare a situaţiei din Idlib este cea mai gravă după ce Moscova şi Ankara, susţinătoarele unor grupări insurgente, au anunţat în septembrie 2018, în oraşul rus Soci, încheierea unui acord asupra unei 'zone demilitarizate' menite să separe teritoriile aflate în mâinile insurgenţilor de zonele guvernamentale şi să evite o ofensivă a regimului în provincia Idlib.

Erdogan a apreciat în timpul discuţiei sale telefonice cu Putin că 'atacarea de civili, şcoli şi spitale nu poate fi considerată ca făcând parte din lupta împotriva terorismului', a adăugat Altun. El a afirmat, de asemenea, că atacurile de la Idlib erau menite 'să submineze obiectivele urmărite' de Ankara şi Moscova în cadrul acordului de la Soci, care a permis la acea dată să împiedice ofensiva pe care regimul părea pe punctul să o lanseze în Idlib.

Forţele regimului sirian, cu susţinerea aliaţilor lor ruşi, şi-au intensificat atacurile aeriene asupra acestei provincii din nord-vest aflate sub controlul jihadiştilor, dar care este de asemenea o zonă de detensionare garantată în principiu de Rusia, începând din septembrie.

Ministrul turc al apărării, Hulusi Akar, a îndemnat vineri Rusia să pună capăt atacurilor regimului sirian în Idlib. Însă, în comunicatul dat publicităţii de Altun, nu există nicio menţionare din partea lui Erdogan a rolului Rusiei în aceste bombardamente.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel