Tudose: Declaraţie în nume personal, Palatul Elisabeta

Premierul Mihai Tudose a precizat, joi, la Parlament, că a formulat un punct de vedere personal când s-a referit la Palatul Elisabeta.

Premierul Mihai Tudose a precizat, joi, la Parlament, că a formulat un punct de vedere personal când s-a referit la faptul că nu susţine proiectul de lege privind statutul Casei Regale, apreciind că Palatul Elisabeta ar trebui să revină în administrarea şi proprietatea statului român după decesul regelui Mihai.

'Eu am declarat în nume personal, consider că acel Palat (Palatul Elisabeta - n.r.), în nume personal, vă spun încă o dată, ar trebui să revină statului român, Casa Regală având domeniile retrocedate de către stat', a declarat Mihai Tudose, întrebat de jurnaliştii de la Parlament la ieşirea din plenul reunit al celor două Camere, unde a asistat la şedinţa solemnă dedicată împlinirii a 28 de ani de la Revoluţia din 1989.

Pe acelaşi subiect, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, aflat lângă Mihai Tudose, a spus: 'Mâine (vineri - n.r.) avem coaliţie, mâine discutăm asta'.

Şedinţa coaliţiei ar urma să se desfăşoare la Parlament în jurul orei 11.00. Proiectul privind reglementarea statutului juridic al Casei Regale a fost depus la Parlament de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi de preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, pe 7 noiembrie.

[citeste si]

Premierul Mihai Tudose a declarat, joi, că nu susţine proiectul de lege privind statutul Casei Regale, apreciind că Palatul Elisabeta ar trebui să revină în administrarea şi proprietatea statului român după decesul regelui Mihai.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23