Tudor Breazu, eliberat: Este viață și-n penitenciar!

Tudor Breazu a fost eliberat, în urmă cu puţin timp.

"Ştiam că voi ieşi şi eu. Să ştiţi că e viaţă şi în penitenciar, sunt oameni buni, mai puţin buni, ca şi afară", a declarat Tudor Breazu.

Cât despre situaţia completurile de cinci judecători, acesta a mai declarat că "este o dreptate, atâta vreme cât avem o decizie a CCR, care spune că erau nelegal constituite completurile de cinci judecători. Evident că s-a făcut dreptate, dar parţial. Sunt foarte mulţi care nu mai sunt în termen cred".

Vezi și: Cristoiu: Elena Udrea poate să vină în țară

Udrea şi Bica, eliberare

"Procedurile sunt mai greoaie, dar evident că autoritățile noastre şi cele din Costa Rica vor aplica legea. Noi am intrat în închisoare în baza unei hotărâri judecătoreşti şi am ieşit în baza unei astfel de hotărâri, care de această dată este emisă de un complet legal constituit. Voi lua legătura cu Elena Udrea. Eu eram în relaţii bune cu ea, mă îndoiesc că nu vom mai fi. Probabil vom vorbi, dar nu ştiu nici ce planuri are sau cât de repede va fi eliberată. Mă gândesc că va veni în ţară. Chiar nu ştiu ce va face în continuare. Nimic nu mă va opri să vorbesc cu Elena Udrea", a mai spus Tudor Breazu.

Vezi și: Iubitul Elenei Udrea, mesaj după decizia judecătorilor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel