Urmărește emisiunea live


Trump TUNĂ și FULGERĂ împotriva votului prin corespondenţă

Preşedintele american Donald Trump s-a pronunţat miercuri din nou împotriva votului prin corespondenţă, despre care susţine că este susceptibil la fraude, apreciind că dacă în această perioadă de pandemie oamenii pot protesta personal, la fel pot să şi voteze personal, relatează agenţiile DPA şi EFE.

Dacă puteţi protesta în persoană, puteţi să şi votaţi în persoană, a scris el pe Twitter, cu majuscule, făcând aparent referire la protestele antirasiste din vara aceasta la care manifestanţii s-au adunat în pofida riscurilor de transmitere a coronavirusului.

Votul prin corespondenţă, aplicat deja în SUA, a devenit un subiect de dispută în perspectiva alegerilor prezidenţiale din noiembrie, prilej cu care mulţi alegători sunt aşteptaţi să recurgă la această modalitate de vot din cauza temerilor provocate de COVID-19.

Adversarii lui Trump, democraţii, au cerut sprijin suplimentar pentru votul prin corespondenţă şi s-au declarat îngrijoraţi că schimbările operaţionale preconizate în cadrul Serviciului Poştal al SUA (USPS) ar întârzia extinderea acestui sistem de vot. În urma protestelor democraţilor, directorul USPS, Louis DeJoy, a anunţat marţi că va amâna până după alegeri implementarea acelor schimbări.

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi, anunţase anterior că îşi întrerupe vacanţa pentru a vota un proiect de lege ce ar fi oprit reformele din cadrul USPS, suspendate între timp de Louis DeJoy. Acesta din urmă va fi audiat vineri pe această temă în ambele camere ale Congresului american.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel