Urmărește emisiunea live


Trump se ține de cuvânt! Marea MUTARE a trupelor americane din Irak şi Afganistan

Preşedintele american Donald Trump va anunţa în curând retragerea mai multor trupe din Irak şi Afganistan, a transmis marţi un înalt responsabil al administraţiei sale, potrivit AFP. 

Oficialul le-a spus jurnaliştilor care călătoresc cu preşedintele să se aştepte la un anunţ miercuri în legătură cu retragerea de trupe staţionate în Irak. Un anunţ în legătură cu Afganistanul va avea loc în zilele următoare, a adăugat aceeaşi sursă.

A anunțat deja că vrea să retraga trupe din Irak

Donald Trump, care candidează pentru un al doilea mandat la alegerile din noiembrie, a declarat anterior că vrea să retragă soldaţi din Irak.

Într-o discuţie din august cu premierul irakian Moustafa al-Khademi, el a făcut această declaraţie, însă fără a oferi o dată exactă. Discuţia a avut loc în contextul în care ţinte americane au fost vizate de combatanţi pro-iranieni în Irak şi pe fondul solicitărilor guvernului irakian de a-i pe expulza pe cei 5.000 de soldaţi americani desfăşuraţi în această ţară în cadrul luptei împotriva jihadiştilor, scrie AFP.

VEZI ȘI Trump dă cărțile pe față: E clar de ce China și protestatarii violenți vor ca Biden să câștige!

Armata SUA a părăsit Irakul spre sfârşitul lui 2011, lăsând la faţa locului numai o mică misiune ataşată ambasadei americane. Însă alte forţe americane au fost desfăşurate în ţară câţiva ani mai târziu pentru a susţine forţele irakiene în războiul lor împotriva organizaţiei jihadiste Stat Islamic, care desfăşura o ofensivă devastatoare în vara lui 2014.

La rândul său, în august, Pentagonul a afirmat că vrea să-şi reducă la mai puţin de 5.000 de militari prezenţa în Afganistan pe fondul negocierilor de pace inter-afgane. În prezent, SUA dispun de 8.600 de militari în Afganistan.

Conform unui acord semnat în februarie la Doha de Washington şi talibani, trupele străine vor părăsi Afganistanul în 2021, în schimbul unui angajament al talibanilor în favoarea păcii, potrivit Agepres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel