Trump: Numărul morților din cauza Covid este EXAGERAT; Fauci îl contrazice

Preşedintele american Donald Trump a susţinut că numărul deceselor din cauza coronavirusului a fost 'exagerat' în Statele Unite, ţară confruntată cu un nou record de infectări şi unde bilanţul victimelor a trecut de 350.000, transmite dpa.

'Numărul de cazuri şi morţi de Virusul Chinezesc este mult exagerat în Statele Unite din cauza metodei ridicole de determinare [a Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor] comparativ cu alte ţări, dintre care multe raportează, în mod intenţionat, foarte inexact şi scăzut', a scris Trump duminică pe Twitter, vorbind despre 'fake news'.

Experţi în sănătate i-au dat însă imediat replica.

'Morţile sunt morţi reale. Tot ce trebuie să faceţi este să ieşiţi în tranşee, să mergeţi în spitale... Este real, nu este fals', a declarat Anthony Fauci, principalul specialist american în boli infecţioase, la postul ABC News.

La rândul său, şeful serviciilor publice de sănătate din SUA, Jerome Adams, a spus la CNN că nu are 'niciun motiv să se îndoiască' de numărul victimelor COVID-19.

VEZI ȘI Vaccinare anti-Covid. Biden, o nouă gafă BIZARĂ: Președintele ales Harris a fost vaccinată astăzi!

Potrivit Universităţii Johns Hopkins, bilanţul deceselor a depăşit 350.000 de la debutul pandemiei din 20,4 milioane de infectări, mult peste orice altă ţară. Conform aceleiaşi surse, numărul de cazuri noi de infectare a ajuns sâmbătă la un nou record, 299.087, chiar dacă datele au fost perturbate de perioada sărbătorilor.

VEZI ȘI Nou miting URIAȘ pro-Trump. Președintele SUA nu se lasă

În SUA, campania de vaccinare se derulează mai lent decât prevăzuseră oficialii. Guvernul federal se află mult sub ţinta stabilită de vaccinare a 20 milioane de oameni până la finalul lui 2020. Potrivit lui Fauci, ritmul de vaccinare va fi intensificat şi va ajunge în curând la 1 milioane de doze pe zi, scrie Agerpres.

VEZI ȘI Trump pregătește NUCLEARA. Un grup de senatori republicani va REFUZA să certifice VICTORIA lui Biden

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel