Vicepreşedintele american Mike Pence a declarat joi că preşedintele Donald Trump intenţionează să se întâlnească cu liderul nord-coreean Kim Jong Un anul viitor, dar nu va repeta greşelile trecute de a permite ca promisiunile de a pune capăt programelor de înarmare să fie încălcate, relatează Reuters.
SUA şi Coreea de Nord au discutat despre o a doua întâlnire între liderii lor după summitul de la Singapore din iunie pentru a pune bazele unei încheieri a conflictului între cei doi vechi duşmani.
"Planurile sunt în desfăşurare. Credem că summitul va avea loc probabil anul viitor, dar când şi unde urmează a fi decis", le-a declarat Pence jurnaliştilor după o întâlnire cu preşedintele sud-coreean Moon Jae-in.
"Nu vrem să repetăm greşelile pe care administraţiile precedente, sincer din ambele partide politice, le-au făcut în ultimele decenii, când promisiuni sunt făcute, sancţiuni sunt ridicate, sprijinul economic vine şi apoi promisiunile sunt încălcate", a adăugat el.
Pence şi Moon s-au întâlnit în marja summitului Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), găzduit de Singapore.
Un "think tank" american a anunţat luni că a identificat cel puţin 13 din cele 20 de baze de rachete nedeclarate care se estimează că ar exista în Coreea de Nord, subliniind provocarea negociatorilor americani care speră să-l convingă pe Kim Jong Un să renunţe la programele sale de înarmare.
Nu este "nicio grabă"
Coreea de Nord a ajuns la acorduri cu puterile regionale în 1994 şi 2005 pentru destructurarea programului său nuclear în schimbul unor beneficii economice şi al unor recompense diplomatice, dar acele acorduri au fost anulate după ce Phenianul a continuat clandestin să realizeze arme de distrugere în masă. Cu puţine semne de progres în negocieri după summitul din iunie şi în contextul în care întâlniri recente la nivel înalt au fost anulate, Trump a declarat săptămâna trecută că nu este "nicio grabă", dar a spus că vrea în continuare să se întâlnească cu liderul nord-coreean a doua oară.
Oficialii americani au spus că sancţiunile au forţat Coreea de Nord să vină la masa de negociere şi s-au angajat să menţină presiunea până la o denuclearizare completă. Phenianul a creditat însă progresele sale în domeniile nuclear şi al rachetelor cu asigurarea poziţiei sale în negocierile cu marile puteri. Pence a spus că Moon a fost de acord să colaboreze îndeaproape cu SUA pentru organizarea unui al doilea summit SUA-Coreea de Nord, în contextul în care Washingtonul menţine campania de "presiune maximă" păstrând sancţiunile împotriva Phenianului.
Coreea de Nord nu a testat un dispozitiv nuclear sau balistic de anul trecut şi a anunţat că a dezafectat principalul său sit de testare nucleară şi că are planuri de a dezafecta şi alte facilităţi. Phenianul a avertizat însă că ar putea reporni programul nuclear dacă SUA nu renunţă la regimul de sancţiuni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu