Trump îşi ameninţă un fost consilier: "Va plăti scump"

Preşedintele american Donald Trump a afirmat sâmbătă că fostul său consilier John Bolton va plăti ''scump'' pentru ''încălcarea legii'' prin publicarea cărţii sale. 

Bolton a încălcat legea, a fost denunţat şi învinuit că a făcut acest lucru, cu un preţ foarte scump de plătit. Îi place să lanseze bombe asupra oamenilor şi să-i ucidă. Acum, bombele vor cădea pe el!, a scris preşedintele pe Twitter.

Preşedintele american a reacţionat afirmând că fostul său consilier pentru securitate naţională va plăti un preţ foarte mare pentru că şi-a publicat lucrarea fără autorizarea Casei Albe.

Un judecător american tocmai a respins cererea guvernului american de a bloca lansarea pe piaţă a acestei cărţi explozive.

John Bolton a pus în pericol securitatea naţională a Statelor Unite şi şi-a pus ţara în pericol, a subliniat judecătorul Curţii Federale din Washington, Royce Lamberth, în decizia sa.

Bolton, acuze dure la adresa lui Trump


Fostul consilier al lui Donald Trump, calificat drept trădător joi de secretarul de stat Mike Pompeo, consideră că magnatul imobiliar este inapt pentru funcţia prezidenţială şi îl acuză în special că ar fi cerut ajutor omologului său chinez Xi Jinping pentru a fi reales în noiembrie, într-o carte cu dezvăluiri despre preşedintele Statelor Unite şi anturajul acestuia.

Casa Albă a angajat o procedură judiciară pentru a încerca să blocheze apariţia cărţii intitulate 'The Room Where It Happened', care ar urma să vadă lumina tiparului săptămâna viitoare, scrie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel