Trump crede că ingerinţe externe influenţează protestele din Chile

Preşedintele Donald Trump a criticat joi ceea ce a descris drept ingerinţe în protestele din Chile ale unor state care încearcă să ''submineze'' instituţiile şi democraţia acestei ţări, transmite agenţia EFE. 

Potrivit Casei Albe, preşedintele american a făcut aceste aprecieri în timpul unei discuţii telefonice avute miercuri cu omologul său chilian, Sebastian Pinera. Statele Unite sprijină Chile, un aliat important, în timp ce acesta depune eforturi să-şi restabilească paşnic ordinea naţională.

Preşedintele Trump a denunţat încercările externe de a submina instituţiile, democraţia sau societatea chiliene, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Judd Deere. Însă acesta nu a menţionat şi nume ale statelor pe care SUA le suspectează că se amestecă în problemele interne ale statului Chile.

Totuşi, într-un interviu acordat săptămâna trecută agenţiei EFE, responsabilul pentru America Latină din Departamentul de Stat, Michael Kozak, a spus că SUA au identificat pe reţelele de socializare conturi false provenite din Rusia. La rândul său, secretarul general al Organizaţiei Statelor Americane (OAS), Luis Almagro, a pus pe seama Cubei şi Venezuelei protestele din Chile, precum şi recentele manifestaţii din Ecuador şi Columbia. Însă Washingtonul a evitat până în prezent să acuze guvernele de la Havana şi Caracas pentru protestele din respectivele trei ţări, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel