Trump, atac virulent pe Twitter: ”Apropo, curăţă străzile”

Trump, atac la Nancy Pelosi, şefa majorităţii democrate din Camera Reprezentanţilor din Congres
Trump, atac la Nancy Pelosi, şefa majorităţii democrate din Camera Reprezentanţilor din Congres

Președintelui Donald Trump a atacat-o, într-o postare pe Twitter, pe lidera democraţilor din Congres, Nancy Pelosi.

Donald Trump a acuzat-o duminică pe şefa majorităţii democrate din Camera Reprezentanţilor din Congres că se comportă 'iraţional' şi că s-a radicalizat, după ce Nancy Pelosi a respins o ofertă a preşedintelui american care i-ar fi permis acestuia să finanţeze zidul de la frontieră, relatează AFP.

Într-un atac virulent pe Twitter, Trump a mers până la a-i cere lui Nancy Pelosi, reprezentantă a Californiei în Congres, să cureţe străzile din San Francisco acolo unde ea locuieşte. 'Nancy Pelosi s-a comportat atât de iraţional şi s-a dus atât de mult spre stânga încât este de acum oficial o democrată radicală. Este atât de petrificată de 'stângiştii' din partidul său încât a pierdut controlul', a scris preşedintele. 'Şi, apropo, curăţă străzile din San Francisco, sunt dezgustătoare', i-a mai transmis Trump şefei democraţilor din Camera Reprezentanţilor.

Citește și: Trump: "Am ales o țară". Summit-ul cu Kim Jong Un, în februarie

Oferta refuzată

Într-o postare precedentă pe Twitter, Trump, care celebrează duminică doi ani de mandat la Casa Albă, i-a reproşat lui Nancy Pelosi că a respins oferta pe care el a făcut-o sâmbătă în încercarea de a pune capăt 'shutdown'-ului, blocajul bugetar al serviciilor federale care durează de aproape o lună. Liderul de la Casa Albă a propus prelungirea statutului temporar pentru circa un milion de migranţi care riscă să fie expulzaţi din SUA, în schimbul finanţării de către Congres a zidului său de la frontieră împotriva imigranţilor clandestini, principala sa promisiune de campanie.

Nancy Pelosi a respins această propunere, spunând că nu este vorba de o concesie a preşedintelui pentru ieşirea din impas, ci o 'compilare de mai multe iniţiative deja respinse în trecut şi fiecare inacceptabilă'. Aproximativ 800.000 de funcţionari federali sunt afectaţi de 'shutdown', fiind trimişi în concediu fără plată sau fiind nevoiţi să lucreze fără a fi plătiţi. Nancy Pelosi şi democraţii 'trebuie să facă ceea ce este bine pentru ţară şi să le permită oamenilor să îşi reia munca', a mai scris Trump duminică pe Twitter.

Citește și: Trump, mesaj către democrați: "O nouă caravană a migranţilor. O dronă nu o poate opri"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel