Trump - Netanyahu, întâlnire la Casa Albă pe 25-26 martie

Imaginea unui camion al unei firme de mutări în faţa Casei Albe, virală pe reţelele de socalizare
Imaginea unui camion al unei firme de mutări în faţa Casei Albe, virală pe reţelele de socalizare

Preşedintele american Donald Trump îl va primi pe şeful guvernului israelian, Benjamin Netanyahu, la Casa Albă, în zilele de 25 şi 26 martie, a comunicat miercuri preşedinţia SUA, reafirmând relaţiile apropiate dintre cei doi lideri.

Anunţul a survenit la scurt timp după ce secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a aterizat miercuri la Tel Aviv, unde se va întâlni cu premierul israelian. 'Preşedintele şi prim-ministrul vor discuta despre interesele comune şi acţiunile ţărilor lor în Orientul Mijlociu, cu prilejul unei întâlniri de lucru pe 25 martie', precizează comunicatul Casei Albe, notează Reuters şi dpa. Marţi seară, preşedintele american va fi gazda unui dineu în onoarea premierului israelian. 

Netanyahu se deplasează în SUA pentru conferinţa anuală a Comitetului de Afaceri Publice Americano-Israeliene (AIPAC), cu două săptămâni înaintea alegerilor legislative din Israel de pe 9 aprilie. 'Relaţiile cu Statele Unite nu au fost niciodată atât de puternice', a declarat Netanyahu într-un discurs rostit miercuri. Procurorul general al Israelului a anunţat pe 28 februarie că intenţionează inculparea lui Netanyahu în trei cazuri de corupţie. 

Premierul va avea ocazia să-l convingă pe procurorul general să renunţe la inculparea sa, în cadrul unei audieri ce va avea loc după alegeri.

Vezi şi: Iohannis, nouă sesizare la CCR

Viorel Cataramă, scandal cu Siegfried Mureșan

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel