Trotinetă electrică ce poate ajunge la 120 km/h, confiscată

Fotografie de la Mathias Reding, Pexels
Fotografie de la Mathias Reding, Pexels

O trotinetă modificată care poate atinge viteza de 120 km/h a fost confiscată de poliţie. 

Poliţia elveţiană a confirmat joi că o trotinetă electrică confiscată la sfârşitul lunii iunie este capabilă să accelereze până la viteze de 120 km/h, informează agenţia DPA.

Viteza maximă permisă pentru trotinetele electrice este 20 km/h. Prin construirea unui nou motor de 4.000 de waţi - 500 de waţi este limita legală - proprietarul de 23 de ani al acestei trotinete electrice a reuşit să se deplaseze cu viteze mult mai mari.

El a fost oprit şi sancţionat în Brig-Glis din sudul Elveţiei.

Însă, nu viteza trotinetei electrice a stârnit suspiciuni poliţiei. Tânărul a fost oprit din cauza unei probleme la luminile vehiculului.

Abia mai târziu, când autorităţile au examinat trotineta electrică, au fost descoperite modificările, scrie Agerpres. 

Amenzi pentru cei care staționează trotinetele electrice în locuri nepermise (proiect)

Staţionarea trotinetelor electrice în locuri interzise va fi sancţionată cu amenzi cuprinse între 200-400 de lei, conform unui proiect de hotărâre supus dezbaterii publice pe site-ul Primăriei Capitalei.

Proiectul de regulament vizează condiţiile de utilizare a trotinetelor electrice închiriate în regim self-service prin intermediul platformelor online, pe domeniul public al municipiului Bucureşti.

Amenzi cuprinse între 200-400 de lei urmează să fie aplicate şi pentru neridicarea de către operator a trotinetelor electrice staţionate neregulamentar.

Va fi sancţionată cu amenzi cuprinse între 1.000 - 2.000 de lei amplasarea pe domeniul public a trotinetelor electrice de către operatori care nu au avizul Direcţiei Transporturi din cadrul PMB. Amenzi similare se vor acorda şi pentru amplasarea pe domeniul public a unui număr mai mare de trotinete electrice decât cel aprobat de către PMB, în baza documentaţiei depuse. Totodată, în aceste situaţii, se va dispune ridicarea trotinetelor electrice de pe domeniul public.

Amplasarea trotinetelor, atât de către operatori, cât şi de către utilizatori, este interzisă: pe trotuare cu lăţimea mai mică de 2 metri; în zona staţiilor de transport în comun; pe aliniamentele clădirilor, gardurilor sau podurilor (sprijinite de acestea); în zonele trecerilor de pietoni; în locurile de parcare special amenajate pentru autoturisme; pe spaţiile verzi; în intersecţii şi la mai puţin de 10 metri de intersecţii; pe malurile râurilor sau lacurilor; în zonele de acces în grădiniţe, şcoli, licee, universităţi, pieţe agroalimentare, complexe comerciale.

Operatorii îşi vor desfăşura activitatea pe baza autorizaţiei/licenţei/avizului de circulaţie obţinute de la Direcţia Transporturi. Taxa aferentă pentru eliberarea autorizaţiei/licenţei de operator este de 5.000 lei/an. Pentru fiecare trotinetă menţionată în contractul de delegare se percepe o taxă de eliberare sticker/plăcuţă autorizaţie de 200 de lei.

Operatorii au obligaţia de muta trotinetele electrice în zonele stabilite în cazul în care există trotinete electrice staţionate mai mult de 6 ore în afara acestora. Operatorii vor limita din aplicaţiile proprii circulaţia şi parcarea trotinetelor în zona Centrului Vechi. Municipalitatea va stabili zonele de restricţie privind circulaţia trotinetelor electrice.

Operatorul va fi obligat să ridice trotinetele electrice staţionate în locaţiile interzise în maxim trei ore după ce a fost notificat în prealabil de către autorităţi. În caz contrar, acestea vor fi ridicate de Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti sau Poliţia Locală de sector, fiind aplicată o taxă de ridicare de 50 lei/trotinetă. În continuare, se va aplica o taxă de 5 lei/zi/trotinetă, pentru depozitare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel