Tricolor de 102 metri, întins la Chișinău cu ocazia Zilei Naționale a României / VIDEO

Tricolor Chișinău. Foto: Victoria Muntean
Tricolor Chișinău. Foto: Victoria Muntean

Un tricolor imens de 102 metri a fost întins  în centrul Chișinăului, cu prilejul împlinirii a 102 ani de la Marea Unire din 1918.

 

Un tricolor imens de 102 metri a fost întins în centrul Chișinăului, cu prilejul împlinirii a 102 ani de la Marea Unire din 1918. Cu această ocazie, mai mulți unioniști au mers în marș spre Sala cu Orgă, renovată recent de România, Teatrul „Mihai Eminescu”, Președinție, Parlament, Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, Scuarul Europei, iar destinația finală a fost Ambasada României în Republica Moldova. În cadrul acțiunii, participanții au scandat mai multe lozinci unioniste și au fost cântate mai multe piese patriotice.

„Am sărbătorit astăzi împlinirea a 102 ani de la formarea statului național român. Am ieșit în stradă pentru a marca această dată istorică împreună cu toți cei care simt românește, vorbesc românește. Este o zi de o importanță națională și istorică pentru noi. În pofida tuturor greutăților îndurate de acest popor, suflarea românească a rezistat. Suntem siguri că reîntregirea celor două maluri de Prut este aproape, întrucât suntem același neam, iar frații trebuie să fie alături de frați”, a declarat președintele Asociației „UNIREA-ODIP”, Vlad Bilețchi.

La manifestație au participat și reprezentanți ai mai multor partide pro-europene și pro-românești, precum Mișcarea Politică UNIREA, Partidul Politic Demnitate și Adevăr, Partidul Acțiune și Solidaritate, dar și filiala din Republica Moldova a Alianței pentru Unirea Românilor, informează Publika.md.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel