Tribunalul București: Fătuloiu a căpușat Alprom. DNA nu aude, nu vede

fatuloiu chelu
fatuloiu chelu
Omul de afaceri Cătălin Chelu a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru dare de mită și cumpărare a influenței. El a încercat să-l mituiască pe chestorul general de poliție, Dan Valentin Fătuloiu, cu un milion de euro, în schimbul blocării anchetelor în curs, care-l vizau. A fost denunțat de chestor și de fiul lui și a fost susprins în flagrant de procurorii DNA, în noiembrie 2010.  Deși a fost demis la doar patru zile, Dan Fătuloiu a declarat, ulterior, că a fost "trădat" de poliţiştii de la Economic, după ce le-a cerut analizarea dosarelor în care Chelu era cercetat. 
Împreună cu omul de afaceri Cătălin Chelu au mai fost condamnați Badea Ștefan Nițache- patru ani închisoare, Antonel Cristi Bunu- șase luni de închisoare cu suspendare și Gabriel Constantinescu- doi ani de închisoare cu suspendare. Nițache, într-o discuție cu fiul chestorului general, Alexandru Fătuloiu, folosește un limbaj dezonorant la adresa directorului general Alprom, Constantinescu Gabriel, arătând că are, de fapt, o funcție pasivă.
Chiar dacă chestorul Fătuloiu nu a făcut obiectul dosarului, judecătorul Matei Dorel a constatat că soția și fiul său au căpușat Alprom Slatina. Astfel, omul de afaceri Chelu este supărat, nu neapărat pentru că este supus procesului penal, ci pentru că denunțătorul nu este trimis și el în judecată pentru sprijinirea unui concurent de-al său de la Alprom. Decizia instanței mai prevede, potrivit jurnalul.ro, că lui Cătălin Chelu i se pare surprinzător că un membru al familiei Fătuloiu, care a obținut sume imense de bani prin căpușarea Alprom, să-i facă tocmai lui flagrant. Mai mult, în decizia instanței, este prevăzut că multe dintre contractele încheiate de soția chestorului sunt nefavorabile Alprom. Unul dintre inculpați a declarat că erau firme căpușă, iar contractele întocmite beneficiau de protecția secretarului de stat Dan Fătuloiu.
Pe 23 noiembrie 2010, la doar patru zile după scandalul în care a fost implicat, cu mita de la Cătălin Chelu, chestorul Fătuloiu a fost demis din funcția de secretar de stat. Motivul oficial a fost devoalarea legăturilor cu lumea interlopă ale unui subordonat a șefului IPJ Neamț, Aurelian Șoric. În mai 2011, Fătuloiu a fost numit atașat pentru afaceri interne la Milano, de fostul ministru de Interne, Traian Igaș.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel