Tribunalul București a respins contestația lui Liviu Dragnea. Ce spune Chirieac

Rodica Mitu / 09 aug 2019 / 16:33 Salveaza PDF Comentarii
Liviu Dragnea
Descriere foto: Liviu Dragnea

După ce Tribunalul București a respins, vineri, cererea depusă de Liviu Dragnea cu privire la deciziile de la Congresul PSD, confirmând astfel noua conducere a partidului, analistul politic Bogdan Chirieac a avut o intervenție telefonică la Antena 3.

Magistrații Tribunalului București au admis cererea PSD și au respins toate cererile de intervenție, printre acestea numărându-se și cea a fostului lider PSD Liviu Dragnea.

Vineri, 9 august, într-o intervenție telefonică la Antena 3, Bogdan Chirieac a fost întrebat ce a vrut să facă, de fapt, Liviu Dragnea prin această mișcare: „Cred că avocații domniei sale au explicat, și Codrin Ștefănescu s-a exprimat ieri, în sensul în care domnul Dragnea nu a făcut nimic împotriva partidului. Sunt niște chestiuni juridice care țin de dosarul domniei sale. De altfel, mulți avocați celebri spun că Liviu Dragnea, în special după decizia Curții Constituționale privind completurile de trei, nu ar mai fi trebuit să se afle în închisoare și că ar fi urmat rejudecări și alte asemenea lucruri. Deci, din partea domnului Dragnea, nu a fost o chestiune politică, ci una juridică". „Pentru PSD, este important în acest moment că poate merge mai departe", a punctat analistul.

„În cazul în care s-ar fi acceptat cererea respectivă, puteau să existe mari probleme pentru partid", a mai spus Bogdan Chirieac, explicând ulterior: „Statutul trebuia aprobat la Tribunal. După cum știți, Tribunalul nu are termen. Se putea da un răspuns și peste trei ani. Politic, lucrurile s-ar fi complicat foarte mult. Acum, e clar pentru PSD: Viorica Dăncilă va fi votată de Congres candidat la alegerile prezidențiale. Desigur, dacă mâine (n.r. la protest) nu se întâmplă ceva cu totul special. Am văzut că ALDE a cerut niște condiții, practic, imposibil de îndeplinit, pentru a rămâne la guvernare (n.r. despre condițiile ALDE găsiți mai multe informații AICI). Dacă Guvernul rămâne în picioare, nu va fi niciun fel de problemă pentru doamna Dăncilă pe 24 august".

Întrebat dacă consideră că avocații lui Liviu Dragnea ar putea contesta decizia, analistul politic a răspuns afirmativ.

Acest articol reprezintă o opinie.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26