Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail redactia@dcnews.ro și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

„Trianonul înseamnă o tragedie naţională“. Iată ce au făcut ungurii la un secol de la tratat

Viktor Orban
Viktor Orban

Decizie de ultim moment a Poștei Ungare. Iată cum comemorează aceștia 100 de ani de la Tratatul de la Trianon.

Poşta Ungară SA a emis un bloc filatelic care comemorează tratatul de pace de la încheierea Primului Război Mondial. Cu ocazia lansării de marţi, ministrul care conduce Cancelaria Prim-ministrului a subliniat: „Trianonul înseamnă o tragedie naţională, un conflict îngheţat de un secol, în care noi am pierdut, însă nici vecinii noştri nu au avut de câştigat. Conflictul a făcut imposibil ca Europa Centrală să se consolideze din nou şi să fie patria liberă a naţiunilor care au trăit împreună secole de-a rândul. O sută de ani mai târziu, Trianonul înseamnă în primul rând că naţiunea maghiară supravieţuieşte chiar dacă a fost condamnată la dispariţie”

Ministrul a evocat şi faptul că epidemia de coronavirus a încolţit toată lumea, inclusiv şi Ungaria, cu toate acestea elementele seriei de evenimente dedicate comemorării centenarului tratatului de la Trianon vor avea loc după sfârşitul pandemiei. În același timp, György Schamschula, directorul general al Poştei Ungare SA, a subliniat: „în situaţia grea care a urmat Trianonului, poşta a trebuit reorganizată, având în vedere şi asigurarea unui trai colaboratorilor care au sosit de pe teritoriile anexate de alte ţări.“

 

Acesta a mai precizat că pe blocul filatelic dedicat Trianonului, care are valoarea nominală de 1000 forinţi (2,73 euro), emis în 50 000 versiuni de bază şi 4500 exemplare tăiate, figurează un vers din poemul Szózat (Apel) de Vörösmarty Mihály.  Acest vers spune următoarele: “Împuţinaţi, dar neînfrânţi”, potrivit Hirado.hu.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.23
YesMy