Accident feroviar Fetești: Mecanicul locomotivei, reținut

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Polițiștii de la transporturi au dispus reținerea pentru 24 de ore a mecanicului locomotivei trenului care a intrat în coliziune cu un alt tren în Fetești, anunță IPJ Ialomița.

La data de 30 iulie bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, pentru luarea de măsuri legale.

În urma investigațiilor efectuate de către polițiștii de la transporturi, față de evenimentul feroviar produs în cursul nopții trecute, în stația CF Fetești, s-a concluzionat faptul că un tren de marfă aparținând unei societăți comerciale, ce avea în compunere 41 de vagoane încărcate cu fier vechi și care se deplasa pe relația Craiova - Constanța Port, a intrat în stația C.F. Fetești pe firul 2, intrând în coliziune cu un alt tren de marfă, staționat în stația C.F. Fetești la aceeași linie, scrie Mediafax.

Totodată, din verificări a rezultat faptul că mecanicul locomotivei trenului care a intrat în coliziune cu cel de-al doilea tren, un bărbat, de 54 de ani, din Craiova, nu ar fi respectat timpul de odihnă prevăzut de OMT 256/2013, restricția de viteză de 30 de km/h la intrarea în stația C.F. Fetești și nici semnalul roșu de oprire dinaintea intrării în stație.

În urma testării alcooltest a mecanicului, a rezultat o alcoolemie de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Față de bărbat, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, pentru săvârșirea infracțiunii de neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești.

Traficul feroviar pe magistrala Bucureşti - Constanţa a fost blocat în zona staţiei Feteşti pe ambele sensuri din cauza din cauza tamponării a două trenuri private de marfă, iar trenurile care fac legătura cu staţiunile de pe Litoral au circulat pe rută deviată, scrie Agerpres.. Nu s-au înregistrat victime, doar pagube materiale.

Joi, în jurul orei 11,00, CFR SA a anunţat că trenurile de călători care circulă spre şi dinspre Litoral şi-au reluat traficul pe ruta directă Bucureşti - Constanţa, însă pe intervalul de staţii Ovidiu - Feteşti - Bărăganu garniturile circulă tractate cu locomotive Diesel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel