Trei spioni ruși se presupune că au stat la Barcelona între 2016 și 2017

RMC / 30 dec 2019 / 20:49 Salveaza PDF Comentarii

Curtea de justiție spaniolă se întreabă care a fost misiunea a trei ofițeri ai serviciilor secrete ruse care au stat la Barcelona între noiembrie 2016 și decembrie 2017. Aceștia sunt ofițeri ai GRU care este Direcția Principală de Activitate a Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse, sau pe scurt agenția de informații militare externe a Rusiei.

În urma unei anchete realizate de site-ul de investigații Bellingcat și publicată de cotidianul spaniol El Pais în 27 decembrie, ar fi vorba despre generalul Denis Sergeev, alias Sergueï Fedotov, absolvent al academiei diplomatice militare a Rusiei și de ofițerii Alexeï Kalinin și Mikhaïl Opryshko. Toți trei ar aparține unității 29155 ai GRU, specializate în asasinate și acțiuni clandestine.

Grija autorităților spaniole este cu atât mai mare cu cât în perioada sejurului celor trei ofițeri a avut loc și tentativa de secesiune a statului catalan. Generalul Sergeev este suspectat că a folosit departamentul Haute-Savoie (regiune franceză, situată la granița cu Elveția) în perioada 2014-2018, ca bază pentru operațiuni ce au fost desfășurate în toată Europa.

În toamna lui 2017, Sergeev ar fi petrecut mai puțin de o zi în Barcelona unde a aterizat în noaptea de 29 septembrie și ar fi luat un tren pe 30 septembrie cu destinația Lyon și mai apoi Geneva. În această perioadă, Sergeev a pretins că este un om de afaceri cu numele Fedotov. Curios este că această întâmplare a avut loc cu doar câteva ore înainte de tentativa de referendum lansată de guvernul spaniol, pe 1 octombrie 2017.

Un ofițer de top al GRU

 

În ceea ce îi privește pe ceilalți doi ofițeri ruși, Alexeï Kalinin este considerat unul dintre cei mai activi membrii ai GRU și a este bine cunoscut de serviciile de informații europene, iar împreună cu Mikhaïl Opryshko ar fi călătorit în capitala spaniolă cu puțin timp înaintea unor evenimente importante, adică în 14 decembrie 2016 și respectiv decembrie 2017.

Manuel Garcia-Castellon, judecător al tribunalului spaniol, în special în materie de acte de terorism a deschis în septembrie o anchetă cu privire la misiunile unității 29155 în regiunea Catalană. Câteva zile mai târziu, purtătoarea de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe a Rusiei, Maria Zakharova, a negat orice ingerință a Federației Ruse în problemele interne ale Spaniei și a catalogat acțiunea ca fiind „antirusă".

Bellingcat a fost cel care a publicat informații cu privire la faptul că generalul Sergeev a fost cel care a coordonat acțiunea de otrăvire a doi foști spioni ruși pe teritoriul Angliei în martie 2018. Incidentul a provocat atunci mari probleme diplomatice la nivel European, între UE și Rusia și a împins serviciile țărilor UE să caute responsabilii.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23