Trei operațiuni de salvare pe mare, conduse de comandanți români

Nava Monaco condusă de comandantul Florin Negrău a salvat, pe 24 decembrie, echipajul navei Zhong Fu Sheng, format din 13 marinari chinezi. Operațiunea de salvare a avut loc la ora 08:00 UTC, în Marea Chinei de Est, anunță Asociația Comandanților de Navă din România.

Aceasta este a treia operațiune de salvare efectuată de comandanți români în ultimele luni, după ce în data de 17 septembrie nava COSCO Malaysia, condusă de comandantul român Bogdan Rusu a salvat în Golful Mexic, în timpul uraganului Sally, echipajul ambarcațiunii "Yes Dear", format din 4 membri.

De asemenea, în 22 decembrie nava JPO Pisces, sub pavilion Liberia, condusă de comandantul Constantin Dinu, a salvat echipajul navei Dong Yang, format din 10 marinari, după ce nava fusese lovită de ciclonul Krovanh.

Pe 24 decembrie la 15:15 (ora locală), echipajul navei Monaco, navă port-container, aflată sub pavilion Liberia a recepționat semnalul SOS al navei chineze Zhong Fu Sheng, aflată în pericol și a început operațiunea de căutare și salvare. La 15:40, ora locală, echipajul navei a găsit două bărci de salvare aflate în apropierea navei, care s-a scufundat 9 minute mai târziu. În cele două bărci de salvare se aflau 13 marinari, care au fost recuperați și urcați în siguranță la bordul navei Monaco.

La ora 16.30, după doar o oră și 15 minute de la recepționarea mesajului SOS, nava Monaco a comunicat către Hong Kong MRCC, că toți cei 13 marinari se află în siguranță la bordul navei Monaco.

"Salvarea celor 13 marinari de către o navă aflată sub comanda CLC Florin Negrău, membru al ACNR, reprezintă încă o dovadă de profesionalism și bune practici pe mare a navigatorior români." a declarat CLC Marius Tuțuianu, președintele ANRC.

"Cei 3 comandanți de navă, împreună cu echipajele lor, trebuie propuși pentru premiul "Bravery at Sea 2020", acordat de catre International Maritime Organization în fiecare an, pentru fapte de vitejie pe mare. Sunt convins că, de această dată, România are șansa pentru prima dată in istorie să își treacă în palmares această onorabilă distincție, datorită curajului colegior noștri de pe mare." a declarat Ambasadorul Maritim IMO, Dr Ing Ovidiu Cupșa, transmite Mediafax.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play


Cele mai noi știri

Cele mai citite știri






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
YesMy